Agricultorii vor organiza un protest: „Se așteaptă falimentul masiv al producătorilor agricoli din sate”
Full Article 1 minutes read

Agricultorii vor organiza un protest: „Se așteaptă falimentul masiv al producătorilor agricoli din sate”

Situația în sectorul agrar este foarte gravă și agricultorii sunt afectați mai puternic decât în 2020, este concluzia Consiliilor de administrare a Federației naționale a Fermierilor și Asociației Forța Fermierilor, care s-au întrunit pe 13 septembrie într-o ședință comună.

Criza este amplificată concomitent de secetă, embargou rusesc, scumpiri enorme la resurse necesare producerii agricole și prețuri derizorii la producția agricolă, susțin agricultorii.

„Agricultorii deja sunt sub presiunea enormă a creditorilor, în special a băncilor și furnizorilor de inputuri, care încearcă să preia producția agricolă în contul datoriilor la prețuri mizere. Totodată, din septembrie tradițional crește povară fiscală asupra agricultorilor. În aceste condiții pentru foarte mulți fermieri mici și mijlocii este extrem de greu de supraviețuit și de efectuat măcar la nivelul minimal lucrările agricole de toamnă. Se așteaptă falimentul masiv al producătorilor agricoli din sate și preluarea terenurilor de către agroholdinguri”, se arată într-un comunicat emis.

Ei mai susțin că autoritățile îi ignoră și astfel intenționează să organizeze un protest pe 20 septembrie. Aceștia intenționează să organizeze o acțiune pașnică cu expunerea în mai multe raioane a tehnicii agricole.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: