Air Moldova va acționa în judecată Autoritatea Aeronautică Civilă. Precizările companiei
Full Article 2 minutes read

Air Moldova va acționa în judecată Autoritatea Aeronautică Civilă. Precizările companiei

Compania „Air Moldova” va acționa în judecată Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC). Mai mult, aceasta va sesiza și Procuratura Generală. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi, 25 noiembrie. Se întâmplă după ce AAC a efectuat o inspecție inopinată la operatorul aerian „Air Moldova”, în urma căreia au fost depistate mai multe nereguli. 

„Informația privind faptul că Air Moldova ar comercializa bilete pentru orarul de vară 2023 în lipsa unei autorizații și lipsa unui orar aprobat este distorsionată, având drept scop denigrarea imaginii companiei și perturbarea activității comerciale. De nenumărate ori Autoritatea Aeronautică Civilă a declarat public că nu se implică asupra activității comerciale a companiilor aeriene în cazul altor operatori, însă ieri, aceasta a operat cu standarde duble”, se arată într-un comunicat emis de „Air Moldova”.

„Air Moldova a înaintat către AAC cererea solicitată, prin care a contestat toate neconformitățile indicate in “Raportul de audit” sau “Prescripția Inspectorială” vădit fabricată care include în sine informații eronate, nejustificate și abuzive”, se mai arată în mesaj.

Menționăm că AAC a efectuat joi, 24 noiembrie, o inspecție inopinată la operatorul aerian „Air Moldova”. În cadrul activității de control au fost depistate deficiențe grave de ordin financiar, ce pot perturba buna funcționare a operatorului și siguranța operațiunilor aeriene planificate. Urmare a inspecției, operatorul aerian a fost atribuit la a IV-a Grupă de risc.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: