UPDATE Ale cui sunt mormintele? Primarul capitalei dezminte că autoritățile pregătesc 1500 de locuri de veci pentru cei răpuși de coronavirus
Full Article 2 minutes read

UPDATE Ale cui sunt mormintele? Primarul capitalei dezminte că autoritățile pregătesc 1500 de locuri de veci pentru cei răpuși de coronavirus

Primarul capitalei, Ion Ceban, a negat informațiile apărute în presă, potrivit cărora autoritățile au dispus pregătirea a 1 500 de morminte în Cimitirul Sf. Lazăr din capitală pentru persoanele care ar putea deceda din cauza pandemiei de COVID-19. Potrivit acestuia, lucrările de pregătire reprezintă o parte normală din activitatea administrației cimitirului.

„Unde sunt săpate acele gropi este un sector nou în cimitir, iar asemenea lucrări de pregătire sau săpare a gropilor, administrația cimitirului efectuează in regim obișnuit de muncă, dar dacă nu am avea această situație, nimeni nu ar cunoaște despre acest lucru și nu ar prezenta interes. Infirm faptul că aceste locuri de inhumare sunt săpate din motivele invocate în spațiul public”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

UPDATE (16:00) Într-un comunicat publicat pe site-ul primăriei Chișinău, autoritățile municipale menționează că în cadrul cimitirului „Sfântul Lazăr” a fost repartizat un sector nou, cu numărul 277. „Acolo au fost săptate, în scop de rezervă, circa 100 de gropi pentru înhumări curente și nicidecum 1500 cum sunt vehiculate în unele reportaje”, precizează acestea.

Dragi locuitori ai capitalei. Vin cu o reacție în legătură cu informațiile apărute în spațiul public cu privire la…

Geplaatst door Iv Ceban op Woensdag 1 april 2020

Precizăm că, într-un reportaj al emisiunii „Vorbește Moldova”, de la postul de televiziune „Prime”, directorul cimitirului Sf. Lazăr, Pavel Eni explică că indicația a venit din partea Comisiei Situații Excepționale.

Amintim că, pe 30 martie, primarul general al capitalei, Ion Ceban și de către secretarul Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, Adrian Talmaci au semnat un document, potrivit căruia persoanele răpuse de infecția cu COVID-19 vor fi înhumate într-un cartier special desemnat al cimitirului „Sfântul Lazăr” din Chișinău.

Excepție de la această regulă o fac cei care și-au rezervat, anterior, locurile de înhumare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: