Ambasadorul Marii Britanii a anunțat în ce condiții Platon și Cavcaliuc ar putea fi extrădați
Full Article 2 minutes read

Ambasadorul Marii Britanii a anunțat în ce condiții Platon și Cavcaliuc ar putea fi extrădați

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, Steven Fisher, a anunțat în ce condiții Veaceslav Platon, Constantin Botnari și Gheorghe Cavcaliuc ar putea fi extrădați în Republica Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu acordat Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES.

Potrivit oficialului, dacă instituțiile moldovenești ar dori ca un cetățean al său să fie extrădat, acest lucru ar urma să fie cerut prin căi legale la nivel bilateral, iar Oficiul Procuraturii Coroanei Britanice va analiza aceste cereri juridice.

„În cazul în care se depistează dovezi majore de criminalitate în dosar, instituția britanică va accepta cauza și o va trimite în judecată. Doar după ce are loc ședința de judecată și magistratul se pronunță cu privire la extrădarea sau neextrădarea persoanei va avea loc acțiunea propriu-zisă. Astfel, totul depinde de cât de bine sunt prezentate argumentele și de decizia judecătorilor din Marea Britanie. Din presă cunosc despre aceste trei persoane, dar nu pot comenta existența anumitor cereri sau procese judiciare pornite pe numele lor”, a spus Steven Fisher.

Ambasadorul a subliniat că toate persoanele, indiferent de țara de origine, trebuie să treacă prin același proces judiciar pentru a fi extrădate. „Nimeni nu poate să-și găsească în țara noastră „un rai” pentru corupți și criminali. Agențiile noastre de implementare a legii au o relație foarte bună cu instituțiile partenere din țările de origine a persoanelor și dacă acele instituții prezintă cazuri bine argumentate la nivel legal și juridic, cu anumite dovezi, instituțiile noastre responsabile vor face tot posibilul pentru a analiza și a accepta cererile din aceste țări”, a subliniat Steven Fisher.

De asemenea, oficialul a dat asigurări că instituțiile de drept din Marea Britanie lucrează cu partenerii din Republica Moldova pentru a-i ajuta să-și repatrieze cetățenii pentru a fi diferiți justiției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: