Armașu: BNM va aplica toate măsurile necesare pentru a aduce inflația la nivelul de 5%
Full Article 2 minutes read

Armașu: BNM va aplica toate măsurile necesare pentru a aduce inflația la nivelul de 5%

Banca Națională va utiliza toate instrumentele de politică monetară și va aplica toate măsurile necesare pentru a aduce într-un termen mediu inflația la nivelul de 5%, spune guvernatorul Octavian Armașu. Potrivit lui, în contextul economic al Republicii Moldova, acest nivel creează condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea economică și bunăstarea cetățenilor, transmite IPN.

„Este obiectivul nostru principal și toate instrumentele BNM sunt utilizate exact pentru a atinge acest nivel de 5%, ținând cont de modul în care va evolua situația în piață. În funcție  de evoluțiile economice ulterioare  vom ajusta corespunzător și instrumentele de politică monetară”, a declarat șeful BNM într-un interviu pentru presă.

Prin politica monetară restrictivă BNM creează condiții care să încurajeze comportamentul de economisire în detrimentul celui de consum imediat. Este evident că inflația înaltă încetinește creșterea economică și erodează din puterea de cumpărare a cetățenilor. În condițiile unei politici monetare restrictive, din partea guvernului este necesară o politică fiscală expansionistă care să aibă o componentă socială puternică pentru a-i susține anume pe oamenii mai vulnerabili.

„Economia este în proces de adaptare și ajustarea se va finaliza atunci când se va ajunge la o inflație în coridorul de 5% +/-1,5 puncte procentuale. Iată atunci vom putea spune că toate devierile interne din economie s-au ajustat și economia este într-un echilibru nou. Până atunci suntem în tranziție, în proces de ajustare care, da, este dureros, dar este necesar pentru a evita o inflație persistentă, și, respectiv, o situație mai gravă în viitor”, a menționat guvernatorul.

BNM a majorat rata de bază la 18,5% cu scopul ca rata la depozite să continue să crească. Tot cu această miză sunt și deciziile de majorare a rezervelor obligatorii. „În felul acesta vrem să stimulăm economisirea, să determinăm băncile să facă depozitele în lei mai atractive prin creșterea de rate. Am avut la acest subiect discuții cu reprezentanții băncilor.  În prezent, sectorul bancar este rezilient și economiile cetățenilor sunt în siguranță. Datele statistice arată că deponenții preferă în continuare să dețină depozitele în moneda națională, ceea ce reflectă încrederea populației în aceasta”, a mai spus Octavian Armașu.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: