Astăzi va avea loc finala Concursului Muzical Eurovision 2022. Ce țări vor concura alături de Moldova
Full Article 2 minutes read

Astăzi va avea loc finala Concursului Muzical Eurovision 2022. Ce țări vor concura alături de Moldova

Marea finală a celui mai important concurs muzical din Europa va avea loc în această seară. Cea de-a 66-a ediţie a Eurovisionului este găzduită de oraşul italian Torino, prima semifinală având loc pe 10 mai şi a doua, pe 12 mai. Moldova este reprezentată de formaţia „Zdob şi Zdub” & Fraţii Advahov, cu piesa „Trenuleţul”. Este pentru a treia oară când Zdob și Zdub reprezintă Moldova la Eurovision: în 2005, 2011 și 2022.

Reprezentanții Republicii Moldova vor evolua sub numărul 19.

În această seară vor ieşi în scenă 25 de concurenţi, dintre care zece au fost selectaţi în prima semifinală şi alţi zece în a doua semifinală.

Astăzi va avea loc finala Concursului Muzical Eurovision 2022. Ce țări vor concura alături de Moldova

Celelalte cinci ţări fac parte din grupul Big Five, având cele mai mari contribuţii financiare la EBU (Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune), fapt ce le permite calificarea direct în finală. Este vorba despre Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia, care este şi câştigătoarea ediţiei din 2021.

Sloganul din acest an este „The sound of beauty”. Rusia a fost descalificată din cauza invaziei în Ucraina.

Performanța Republicii Moldova la Eurovision

Reprezentanții Republicii Moldova, membrii trupei ”SunStroke  Project”, s-au clasat pe locul III la ediția 2017 a Concursului muzical Eurovision, cu piesa ”Hey Mamma”. Este cea mai mare performanță obținută de țara noastră la acest concurs european.

R. Moldova participă la această competiţie din 2005. În acel an, formația ”Zdob și Zdub” s-a clasat pe locul 6.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: