Ultimele materiale

Autoritățile centrale au prezentat un bilanț al intervențiilor efectuate în teren în urma intemperiilor din 22 mai. Peste 300 de salvatori au fost mobilizați pentru înlăturarea consecințelor ploilor torențiale și vântului puternic, iar Serviciul 112 a înregistrat mii de apeluri și peste 3 000 de urgențe. Cele mai afectate zone

În acest weekend, pe 23 și 24 mai, la Chișinău sunt organizate mai multe târguri produse locale, precum și legume și fructe de sezon. De asemenea, duminică, 24 mai, pe strada pietonală Eugen Doga va avea loc „Festivalul tradițiilor”. Astfel, duminică, pe 24 mai, în contextul evenimentului cultural-artistic „Festivalul tradițiilor”,

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis sâmbătă, 23 mai, un mesaj de solidaritate după intemperiile din ajun, care au provocat pagube semnificative în mai multe localități ale Republicii Moldova Șefa statului a anunțat că „toate” instituțiile sunt implicate în înlăturarea consecințelor și a cerut Guvernului să accelereze evaluarea daunelor

Ploile abundente din 22 mai au afectat infrastructura feroviară din Republica Moldova, provocând perturbări în circulația trenurilor. Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) anunță că traficul de pasageri a fost reluat treptat, în timp ce circulația trenurilor de marfă rămâne suspendată până la finalizarea verificărilor tehnice. Potrivit unui

Intemperiile din seara de vineri, 22 mai, au provocat pagube în satul Hîrjauca, raionul Călărași. Ploile torențiale au dus la ruperea digului unui iaz, provocând inundații și luând trei automobile în care se aflau cinci persoane. Patru dintre acestea au fost salvate de polițiști și angajații Inspectoratului General pentru Situații

Maia Sandu despre presiunile asupra Rusiei Președinta Maia Sandu a declarat la forumul GLOBSEC de la Praga că Europa și ceilalți parteneri ai Ucrainei trebuie să intensifice presiunea economică asupra Rusiei pentru a o obliga să revină la negocierile privind încheierea războiului. Sandu a mai spus că Europa trebuie să

Poliția din Rusia a deschis dosare administrative împotriva unui elev de 13 ani pentru „propagandă LGBT” și afișarea simbolurilor extremiste, relatează Mediazona. Publicația nu menționează numele copilului și nici regiunea din care acesta provine, pentru a-i proteja identitatea. Se știe doar că este vorba despre un băiat. Potrivit avocatului său,

În Republica Moldova au fost confirmate încă patru cazuri de febră Q. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) într-un comunicat publicat vineri, 22 mai. Potrivit ANSP, cazurile au fost înregistrate în municipiul Chișinău și în raioanele Criuleni, Călărași și Căușeni, la persoane cu vârste între

Consiliul de Supraveghere (CS) al companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM) a luat act de demisia directorului general al TRM, Vlad Țurcanu. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CS de vineri, 22 mai. Vlad Țurcanu a fost prezent la examinarea proiectului de hotărâre privind demisia sa. Întrebat de Gheorghe Budeanu, membru

Președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, susține că prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, ar duce o politică „neprietenoasă” față de Federația Rusă, pentru că țara a început procesul de aderare la UE și a recunoscut jurisdicția Curții Penale Internaționale, care anterior a emis un mandat de arest internațional pe numele președintelui

x
x