Congresul deputaților găgăuzi de toate nivelurile, care ar fi trebuit să aibă loc pe 9 decembrie, curent, a fost amânat pe termen nedefinit. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Adunării Populare a Găgăuziei (APG) din 28 noiembrie, relatează gagauzinfo.md. „Vom stabili o dată mai târziu, în ianuarie”, a spus
Subsecretarul de Stat al SUA pentru Securitate Civilă, Democrație și Drepturile Omului, Uzra Zea, va efectua o vizită oficială la Chișinău, în această săptămână. Uzra Zea va participa la lansarea proiectului de radiocomunicații terestre și se va întâlni cu oficiali guvernamentali. Informația a fost confirmată de Departamentul de Stat al
Deputata Marina Tauber a anunțat că consilierii Forței Alternative și de Salvare a Moldovei (FASM) din Consiliul Muncipal Bălți – susținuți la alegerile locale de oligarhul fugar Ilan Șor – vor sprijini inițiativele primarului ales, Alexandr Petcov, privind dezvoltarea muncipiului, dacă acestea vor coincide cu viziunea lor. În replică, Renato
Ministerul Finanțelor a propus reducerea până la 45 de euro a plafonului pentru impozite la coletele trimise de persoane fizice din străinătate către persoane fizice din Moldova. Norma va fi introdusă în noul Cod Vamal, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024. Inițial, codul prevedea că, de la
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut pe 28 noiembrie, la Chișinău, o întrevedere cu ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec. La întâlnire a participat și ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon. Părțile au discutat, printre altele, despre cooperarea în domeniul apărării dintre SUA, Moldova și România. Potrivit unui comunicat
Unul dintre moldovenii care a desenat steau lui David pe mai multe clădiri din capitala Franței, Paris, a fost implicat, anterior, în acțiuni de huliganism și destabilizare dirijate de grupul criminal „Șor”. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP), într-un comunicat din 28 noiembrie. „În contextul cetățenilor
Oamenii legii au reținut un membru activ a unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor în cantități angro prin intermediul magazinelor online. Organele drept au intentat pe numele acestuia un dosar penal pentru punerea în circulație a drogurilor. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă de la 7 la 15
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a anunțat că Israelul și gruparea teroristă palestiniană Hamas au prelungit armistițiul temporar, convenit anterior, pentru încă două zile. Informația a fost raportată pe 27 noiembrie de publicația BBC. Ca parte a acordului, cel puțin 50 de ostatici trebuie să
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat protestul femierilor din cadrul Asociației „Forța Fermierilor”, din Chișinău. În cadrul ediției din 27 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova, oficialul a declarat că este este dreptul fermierilor să protesteze, însă le-a solicitat să o facă pașnic, fără ciocniri
51 de localități din sudul și centrul Republicii Moldova rămân deconectate de la lumină, în urma avariilor din rețelele electrice provocate de intemperia din weekend. Informația a fost confirmată de Ministerul Energiei, într-un comunicat publicat pe 27 noiembrie, la ora 18:40. Reprezentanții ministerului au precizat că 87 de brigăzi de