Peste 80 de apeluri la 112 prin care se anunţă situaţii de urgenţă cauzate de furtuna abătută asupra oraşului Craiova şi a altor localităţi ale judeţului Dolj din România au fost primite sâmbătă seară. ISU Dolj intervine cu toate forţele în cazurile semnalate. Zona s-a aflat sub Cod roşu de
Autorităţile din Uzbekistan au făcut o serie de arestări în urma uneia din rarele manifestaţii antiguvernamentale care au loc în această țară cu regim autoritar din Asia Centrală. Protestatarii se împotrivesc unui proiect de reformă constituţională, care ar urma să fie aprobat prin referendum în lunile următoare. Proiectul prevede ca
Ministrul român de Externe Bogdan Aurescu a declarat vineri că România este dispusă să ajute victimele atacului cu rachetă de vineri dimineață din regiunea Odesa. Totodată, el a menționat, citat de Digi24, că autoritățile române sunt în legătură cu cele ale Republicii Moldova, care administrează centrul de reabilitare pentru copii
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că presiunea politică din partea Occidentului împinge Rusia să accelereze integrarea cu vecinul și aliatul Belarus, transmite BBC. „Presiunea politică şi a sancţiunilor fără precedent din partea aşa-numitului „Occident colectiv” ne obligă să accelerăm procesele de integrare” cu Belarus, a declarat Putin, citat de
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit seria de lovituri cu rachete un „act de teroare” deliberat al Rusiei, adăugând că „nu a fost o lovitură întâmplătoare, așa cum mass-media rusă încearcă să o prezinte”. „A fost o lovitură cu rachetă țintită, un act de teroare comis de Rusia, să spunem
Lituania și Serbia completează lista țărilor care acceptă prelungirea automată a termenului de valabilitate a pașapoartelor cetățenilor Republicii Moldova, anunță pe 1 iulie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Pașapoartele cu termen de valabilitate extins pot fi folosite doar în statele care au confirmat acest lucru. Actualmente, confirmarea a fost
În autoproclamata Republică Populară Donețk, absolvenții „Academiei Ministerului Afacerilor Interne ” vor fi luați pe front. Părinții au organizat la porțile „academiei” o acțiune de protest. Un videoclip în acest sens a fost publicat pe canalul de telegram „Typical Donetsk”. Elena Șișchina, un „deputat” al grupului al așa zisei republici
La ieșirea de pe podul Crimeea, supranumit și „podul lui Putin” sunt observați nori albi de fum, care este vizibil și în zona insulei Tuzla. Fotografiile de la fața locului au fost publicate de canalul de telegram KerchInfo, potrivit Meduza. Ministerul Situațiilor de Urgență a al Federației Ruse a declarat
Un șofer de 81 de ani din Fălești a încercat să fugă de polițiști, fiind în stare de ebrietate la volan. Acesta a fost observat de oamenii legii în timp ce se deplasa haotic pe străzile din satul Glinjen. El a fost somat să oprească, însă și-a continuat deplasarea. Ulterior,
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a venit cu o reacție privind atacul cu rachete rusești asupra regiunii Odesa, care a distrus o clădire rezidențială și un centru de recreere, ucigând cel puțin 19 persoane, inclusiv un băiat de 11 ani. „Vreau să vă reamintesc încă o dată cuvintele