Ultimele materiale

Curtea de Apel Chișinău a respins recursurile Procuraturii Anticorupție împotriva încheierilor emise de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, prin care deputații Petru Jardan și Denis Ulanov au fost eliberați provizoriu sub control judiciar. Procuratura Anticorupție a solicitat plasarea celor doi deputați, cu statut de învinuit, în arest preventiv pentru 30 de

Președinta parlamentului, Zinaida Greceanîi, a adresat o scrisoare Secretarului General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović, cu solicitarea să medieze conflictul instituțional dintre președinție și legislativ. Grecianîi susține că „nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Constituție pentru dizolvarea parlamentului” și a anunțat despre „existența unei voințe politice suficiente pentru învestirea unui

693 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 3176 de teste, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul cazurilor a ajuns la 235 087. Din numărul total de cazuri, 6 sunt lucrători medicali: 2-medici, 2-asistenți medicali, 2-personal auxiliar. În total, în cadrul instituțiilor

În municipiul Bălți vor fi create centre mobile pentru efectuarea testării rapide la infecția COVID-19. Acestea vor fi amplasate lângă centrele medicilor de familie din Bălți și din satele ce intră în componența acestuia. În total, este vorba despre opt centre. O decizie în acest sens a fost luată de

Halterofilul Daniel Lungu a cucerit medalia de aur la stilul smuls al categoriei de greutate 55 kg în cadrul Campionatului European de la Moscova, informează Comitetul Național Olimpic și Sportiv. El a înregistrat rezultatul 113 kg, fiind urmat de turcul Muammer Șahin și bulgarul Angel Rusev. La feminin, Ecaterina Grabucea

În următoarele săptămâni, Anglia va lansa un test privind folosirea paşaportului de vaccinare pentru accesul într-un club de comedie, într-un club de noapte şi la meciurile din Cupa Angliei, pentru a determina cum îşi poate redeschide economia şi cum poate permite accesul la evenimente pentru publicul larg, informează Agerpres cu

Doi bărbați sunt cercetați penal pentru huliganism. Totodată, au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combaterea bolilor epidemice. În seara zilei de 3 aprilie, mai multe persoane în stare de ebrietate au fost depistate de polițiștii din Hâncești. Aceștia au manifestat un comportament agresiv, au intrat

Câteva zeci de persoane protestează în Piața Marii Adunări Naționale împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii infecției COVID-19. Aceștia s-au arătat nemulțumiți și de purtarea măștilor. „Ni s-a restricționat dreptul la libera circulație, ne-au impus să purtăm măști. Toate aceste măsuri sunt ilegale. Aceste măsuri trebuie să poarte

Președinta Maia Sandu a adresat un mesaj persoanelor care celebrează astăzi Paștele catolic. Aceasta le-a dorit multă sănătate, putere și speranță. „Vreau să le doresc tuturor concetățenilor noștri, pentru care astăzi este Duminica Învierii, multă sănătate, putere și speranță. Sănătate pentru a rezista în aceste vremuri grele. Putere pentru a

Un șofer de microbuz de pe ruta Orhei – Noroceni a fost prins beat la volan. În microbuz se mai aflau șase pasageri, informează Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP. Bărbatul a fost depistat în dimineața zilei de 4 aprilie, pe o stradă din orașul Orhei, în timpul verificării

Ultimele știri

x
x