George Floyd, bărbatul de culoare care a decedat în timp ce era imobilizat de un polițist, era infectat cu COVID-19, informează CNN. Testul la coronavirus a fost efectuat după deces, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Medicul legist a spus că testele de tip Real Time PCR pot să arate rezultate
Personalul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) s-a autoizolat la domiciliu și va activa de la distanță pentru o perioadă de două săptămâni. Măsură a fost luată pentru a preveni răspândirea infecției COVID-19. În acest sens, se sistează audiența cetățenilor în cadrul ANRE, precum și recepționarea petițiilor, declarațiilor/cererilor de
În perioada 5-9 iunie, accesul pe teritoriul cimitirelor municipale va fi permis pe durata programului de activitate (08:00 – 17:00), cu respectarea măsurilor de protecție (igiena mâinilor, purtarea măștii de protecție, respectarea distanței sociale). Totodată, pe teritoriul cimitirului „Central”, în perioada 7 – 8 iunie, accesul vizitatorilor va fi organizat
Primarul capitalei, Ion Ceban, a întreprins o vizită la Piața Centrală. Acesta susține că vânzătorii respectă regulile impuse de autorități, însă „este practic imposibil să controlezi tot fluxul de oameni”. În acest context, edilul capitalei a atenționat că Comisia Extraordinară de Sănătate Publică poate lua decizia de a sista activitatea
În satul Hagimus din raionul Căușeni, oamenii legii au depistat un lot cu suprafață de două hectare, unde creștea cânepă. În acest sens, polițiștii au reținut un bărbat de 55 de ani, care este bănuit de cultivarea și creșterea drogurilor în cantități deosebit de mari. Plantele au fost transmise pentru
Primăria Comrat a fost plasată în regim de carantină după ce doi consilieri municipali s-au infectat cu COVID-19, informează portalul Gagauzinfo. Unul dintre consilieri a fost internat la Spitalul „Toma Ciorbă”, iar altul așteaptă să fie transferat în Chișinău. Totodată, câțiva angajați ai primăriei au simptome, precum febră și tuse.
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a semnat un decret privind demisia guvernului, informează RIA Novosti. Potrivit sursei citate, propunerile pentru noua componență a guvernului au fost deja discutate. Menționăm că din 2018, guvernul este condus de către Sergey Rumas. Anterior, Lukașenko a anunțat că va pregăti numirea unui nou guvern înainte
Cursele aeriene regulate de pasageri și cursele charter de pasageri vor fi reluate începând cu 15 iunie. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică, astăzi, 3 iunie. Conform deciziei, reluarea curselor va avea loc cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a răspândirii
Grupul parlamentar Pro Moldova este gata să-l voteze pe Andrei Năstase în funcția de prim-ministru. Declarația a fost făcută de către Andrian Candu, în cadrul unui transmisiuni live pe Facebook. „Demitem acest guvern și mai departe ce facem? Trebuie să fim pregătiți să numim un alt guvern. Noi, cei din
Fostul ambasador al Republicii Moldova în Austria, Andrei Popov, revine la Ministerul Afacerilor Externe. Despre acest lucru, el a anunțat pe pagina sa de Facebook. Acesta a fost numit în funcția de ambasador cu misiuni speciale. Precizăm că Andrei Popov este președintele Institutului pentru Inițiative Strategic. De asemenea, acesta a