Natalia Poklonskaia, fostă procuroare generală a Crimeei, a fost demisă din funcția de șef adjunct al Rossotrudnichestvo, agenția federală a Rusiei pentru comunicare internațională. S-a întâmplat la câteva săptămâni după ce a criticat războiul început de Moscova în Ucraina. Vladimir Putin a semnat decretul de revocare luni dimineață, informează Digi24,
Începând cu 1 iulie, o călătorie cu transportul public în Chișinău va costa 6 lei, conform noii metodologii aprobate de municipalitate. Pentru 200 de mii de pensionari călătoria va fi gratuită. La fel și pentru 40 de mii de copii și elevi până în clasa 5-a. Vor călători gratuit în
Persoanele care au fost afectate de perturbarea orarului de zboruri, în zilele din data de 4, 5 și 6 iunie 2022, pot beneficia de câte un voucher în valoare de 200 de euro. Acesta poate fi utilizat pentru cumpărarea unor bilete sau servicii ale companiei. Dacă ați achiziționat un bilet
Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon susține că soția sa a fost citată la procuratură și ar urma să fie pusă sub învinuire. Acesta nu a precizat ce acuzații i se aduc Galinei Dodon, încă a denunțat presiuni din partea procurorilor și „răfuieli politice”. „Procurorii i-au înmânat citație soției
O navă cu 18 000 de tone de porumb din Ucraina a ajuns în Spania, informează portalul Focus, care îl citează pe directorul companiei spaniole Agafac Бруно Бида. Nava ar fi ajuns în Spania pe „o nouă rută maritimă”, menită să evite blocada impusă de Rusia în Marea Neagră, transmite
Consilierul șefului Oficiului Administrației Prezidențiale de la Kiev Mihail Podoleak a anunțat pe accountul său de Twitter că, pentru respingerea invaziei ruse, trupele ucrainene au nevoie de câteva mii de unități de tehnică militară grea. „Voi fi direct. Pentru a încheia războiul și a alunga Rusia din Ucraina, avem nevoie
Șeful Moldovagaz Vadim Ceban a îndemnat consumatorii care au acumulat datorii pentru gaz, să le achite pentru a evita deconectările. Potrivit unui mesaj publicat pe 13 iunie, în primul semestru al anului curent, consumatorii au adunat restanțe în volum de 112 mln lei. „Suma totală a datoriilor pentru gazul furnizat
Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel a făcut un apel de Duminica Mare, îndemnând oamenii să iască în stradă pe 19 iunie, pentru a opri marșul comunității LGBT+ care ar urma să aibă loc la Bălți. Asta cu toate că evenimentul este planificat doar în Chișinău. „În 2022, atmosfera sărbătorii
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a participat, pe 12 iunie, la Festivalul iProsop din satul Selemet, raionul Cimișlia. „Oameni luminoși cu inima mare, oameni care-și iubesc țara si-și cinstesc tradițiile – sunt oamenii pe care i-am întâlnit astăzi la cea de-a patra ediție a Festivalului iProsop din satul Selemet, raionul
Președintele Rusiei Vladimir Putin a ținut un discurs cu ocazia Zilei naționale a Rusiei, informează RBC pe 12 iunie. „Vreau să felicit cetățenii și pe dvs cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare națională, care este consacrată patriei noastre. Sunt plin de mândrie pentru istoria ei și de încredere pentru viitorul său.