Ultimele materiale

Alocațiile de stat pentru copii din România nu vor fi majorate nici în anul 2026, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate de Guvern în vara anului 2025. Decizia prelungește înghețarea acestui drept pentru al doilea an consecutiv, deși legislația în vigoare prevede în mod expres actualizarea anuală a alocațiilor cu rata inflației.

O femeie în vârstă de 37 de ani din raionul Sîngerei a adus pe lume al nouălea copil în ambulanță, în drum spre spital. Nașterea a decurs cu succes. Informațiile au fost raportate de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) într-un comunicat din 6 ianuarie. CNAMUP a precizat

Incendiul care a izbucnit la depozitul cu produse alimentare din Chișinău în dimineața de 7 ianuarie a fost localizat. Informația a fost raportată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat. „Pompierii au reușit localizarea incendiului de proporții izbucnit în această dimineață într-un depozit cu produse alimentare din

Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, intenționează să propună Copenhagăi o ofertă de cumpărare a Groenlandei – teritoriu autonom aflat în cadrul Regatului Danemarcei. Informațiile au fost relatate pe 7 ianuarie de publicațiile The Wall Street Journal și The New York Times, care fac trimitere la sursele lor

Liderii statelor membre ale „Coaliției de Voință” și Ucraina, reuniți pentru un summit de pace la Paris, pe 6 ianuarie, au semnat o declarație comună privind garanțiile de securitate pentru statul ucrainean, după încheierea invaziei Rusiei. Textul documentului a fost publicat pe site-ul Președinției Franței. Documentul, care este intitulat „Declarația

Un incendiu puternic a izbucnit într-un depozit cu produse alimentare din Chișinău pe 7 ianuarie, când este sărbătorit Crăciunul pe stil vechi. Peste 70 de salvatori și pompieri luptă în prezent cu flăcările. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat. Apelul la Serviciul

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Crăciunului pe stil vechi. Șefa statului le-a dorit celor care celebrează pace sufletească și oameni dragi alături. „Crăciun fericit celor care sărbătoresc astăzi Nașterea Domnului! Să avem pace în suflet și oameni dragi aproape”, a scris Maia Sandu pe

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa pe 7 ianuarie la lansarea oficială a președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de instituția prezidențială de la Chișinău într-un comunicat. Evenimentul, găzduit de președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, va reuni oficiali europeni, printre care președintele Consiliului European, Antonio Costa,

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a ajuns astăzi, 6 ianuarie, la Paris. Oficialul urmează să participe la summitul „Coaliției de Voință”, un format internațional care reunește state care sprijină Ucraina în contextul invaziei ruse. După sosire, Vladimir Zelenski a publicat pe rețelele de socializare o primă declarație, în care a menționat

În perioada 7-8 ianuarie, când este sărbătorit Crăciunul pe stil vechi, autobuzele de pe ruta Chișinău-Trușeni și Chișinău-Durlești vor circula conform orarului pentru zilele de odihnă, iar unele curse vor fi suspendate. Primăria capitalei a publicat orarul ajustat. Totodată, în intervalul de timp vizat va fi suspendată circulația rutelor de

x
x