Judecătoria Strășeni a condamnat un bărbat la plata unei amenzi de 300.000 de lei și confiscarea sumei de 18.000 de euro, după ce acesta a fost găsit vinovat de trafic de influență în cadrul unui dosar investigat de Centrul Național Anticorupție (CNA). Sentința vine ca urmare a comiterii a două
Călin Georgescu a atacat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale din România. Informația a fost confirmată pentru HotNews de avocata acestuia, Maria Vasii. „Este un demers firesc și absolut necesar pentru apărarea drepturilor fundamentale ale domnului Călin Georgescu, candidat
În prima zi a anului 2025, în centrele perinatale din întreaga țară s-au născut 47 de copii – 22 de fetițe și 25 de băieței. Toți nou-născuții sunt sănătoși, potrivit ministrei Sănătății, Ala Nemerenco. Cele mai multe nașteri au fost înregistrate la Spitalul Clinic Bălți (9), urmat de Institutul Mamei
Începând cu 2 ianuarie 2025, euro va deveni moneda de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, potrivit unei decizii adoptate de Banca Națională a Moldovei. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat această măsură, considerând-o un pas semnificativ spre consolidarea legăturilor economice ale țării cu Uniunea Europeană. „Această
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de încurajare și unitate pentru cetățenii moldoveni în discursul său în noaptea dintre ani. Într-un tradiționalul mesaj video, Sandu a subliniat că anul 2024 a fost unul plin de provocări, dar și de realizări importante pentru țară. Ea a evidențiat momentele
Pe durata sărbătorilor, polițiștii din toată țara vor fi mobilizați pentru a asigura liniștea și siguranța cetățenilor. Pentru a preveni incidentele neplăcute, autoritățile atrag atenția asupra riscurilor specifice acestei perioade și oferă o serie de recomandări. Consumul excesiv de alcool este unul dintre principalii factori care favorizează incidentele în timpul
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un set de măsuri pentru optimizarea consumului de energie electrică și termică, în urma deciziei emise de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). Pentru economisirea energiei, iluminatul interior al clădirilor publice va fi redus cu cel puțin 30%, acolo unde este posibil, iar iluminatul decorativ și
Pe 31 decembrie a fost redeschis traficul rutier pe nodul rutier și pasajul situat pe drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești, în apropiere de satul Sagaidacul Nou, raionul Cimișlia. După trei decenii de stagnare a lucrărilor, podul este acum complet funcțional, facilitând conectivitatea locuitorilor din sudul Republicii Moldova cu centrul țării. Podul,
În luna ianuarie 2025, necesarul de consum de energie electrică al Republicii Moldova (malul drept al râului Nistru) va fi acoperit printr-o combinație de producție locală și importuri din România, conform unui anunț al companiei SA Energocom. Centralele termice din Chișinău și Bălți vor genera peste 127.000 MWh, ceea ce
Pe 31 decembrie dimineața, în Kiev au avut loc explozii puternice, în urma unui atac cu rachete din partea forțelor rusești. Potrivit autorităților locale, rachetele au lovit capitala Ucrainei, iar în zona districtului Darnitsa au fost găsite resturi de rachete care ar fi căzut pe acoperișul unei clădiri rezidențiale. Până