Un administrator al unei întreprinderi municipale din domeniul alimentației publice din cadrul Primăriei Chișinău este vizat într-un dosar penal de corupție, investigat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Potrivit informațiilor, în perioada 2023-prezent, acesta ar fi pretins și primit în mod repetat sume de bani în schimbul favorizării unor agenți
Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a cerut demisia Guvernului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Declarațiile vin ca reacție la recentele decizii ale premierului Dorin Recean, în care l-a demis pe ministrul Energiei, Victor Parlicov. Ceban a considerat ieșirea lui Recean un exemplu de „bâlbâială și incompetență crasă
Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a acuzat Israelul de „comiterea unui genocid” împotriva palestinienilor de la începutul războiului din Gaza, într-un raport publicat joi care ar trebui „să fie un semnal de alarmă pentru comunitatea internaţională”, informează AFP, citat de News.ro. Pentru a ajunge la această concluzie, organizaţia
Procurorii și polițiștii din Anenii Noi au deconspirat o rețea de trafic de droguri, confiscând aproximativ 500 de pachete pregătite pentru comercializare. În urma măsurilor speciale de investigație, două persoane din Chișinău, cu vârstele de 32 și 39 de ani, au fost reținute la 3 decembrie 2024 în timp ce
Igor Chiriac, Veronica Roșca și Lilian Carp sunt cei mai activi deputați din Parlamentul Republicii Moldova în calitate de autori ai proiectelor de lege. Datele au fost analizate de organizația Promo-Lex, care a publicat, pe 5 decembrie, un studiu. Conform analizei, deputata Tatiana Cunețchi (BCS) este singura reprezentantă a opoziției
Candidata USR la alegerile prezidențiale din România, Elena Lasconi, a anunțat că a discutat telefonic cu președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, pe tema combaterii propagandei ruse în regiune. Într-o postare pe Facebook, Lasconi a afirmat că cele două președenite au convenit să colaboreze alături de Republica Moldova în această luptă comună.
Un membru al organizației criminale „Patron” a fost reținut pentru șantaj și amenințări grave asupra unui antreprenor moldovean din Franța. Acesta este acuzat că a șantajat un cetățean moldovean stabilit în Franța, cerând returnarea unei datorii fictive de 9.000 de euro. Incidentul a avut loc în mai 2024. Potrivit anchetatorilor,
Liderii PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții minorităților naționale din România au convenit, miercuri, o rezoluție în care își asumă formarea unei coaliții pro-europene, pentru stabilitate și modernizare și în care fac apel la alegători să meargă la vot, să aleagă România pro-europeană, democratică și sigură și să respingă izolaționismul
Celebrul istoric al modei, critic de artă și fost prezentator al emisiunii „Fashion Verdict,” Alexandr Vasiliev, a vizitat Muzeul Național de Artă din Chișinău. Într-un interviu acordat publicației NM, acesta a împărtășit impresiile sale, lăudând colecția muzeului, dar aducând și critici la adresa activității specialiștilor în domeniu. „Astăzi am vizitat