Incendiu la Soroca, într-o casă de locuit din localitatea Visoca. Potrivit pompierilor, arderea a avut loc pe 13 februarie. Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că o casă cu suprafața de 35 m2 a fost cuprinsă de flăcări. Focul a distrus în totalitate bunurile materiale din interiorul locuinței și
Șoferul care a provocat accidentul de pe strada Muncești din capitală, pe 12 februarie, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru jurnaliștii AGORA de șeful interimar al Procuraturii capitalei, Oleg Afanasii. Afanasii a mai spus că în cazul în care va fi găsit
De ziua de naștere a poetului Grigore Vieru, Președintele Maia Sandu a invitat copiii să-i trimită scrisori despre cărțile și autorii lor preferați. „Vieru este omul care a reușit să-și păstreze în suflet copilul pentru toată viața,” spune doamna președinte în apelul video, încurajând copiii să-i citească poeziile și să-i
Descoperire macabră la Soroca. O bătrână de 93 de ani a fost găsită strangulată în scara unui bloc. Cadavrul victimei, fără semne de moarte violentă, a fost găsit strangulat în scara unui bloc de locuințe, de pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Soroca. Totodată, în cadrul cercetării la fața locului,
Trafic restricționat prin PTF Otaci. Serviciul de grăniceri al Ucrainei nu permit intrarea în țară a camioanelor. „În legătură cu situația meteorologică pe teritoriul Ucrainei, din cauza vântului puternic și a zăpezii, traseul Moghiliov Podolsk – Vinița, nu este practicabil pentru mijloace de transport marfar”, au anunțat autoritățile. Reamintim că
Începând cu ora 10:00, pe 14 februarie și-a reluat activitatea feribotul, care face legătura dintre cele două maluri ale râului Nistru. Amintim că activitatea feribotului ÎS.,,Bacul Molovata”, care face legătura între cele două maluri ale Nistrului, a fost sistată în dimineața de 13 februarie, din cauza condițiilor climaterice nefavorabile. Acesta
La Chișinău, pe strada Testemițanu, o stație de transport public a căzut peste mașinile parcate în apropiere. Incidentul a avut loc în seara de 13 februarie. Potrivit unui martor ocular, stația se află lângă Institutul Oncologic. Facebook/Олег Кебак Facebook/Олег Кебак Cu o zi înainte, alte două stații de transport public
Fostul preşedinte american Donald Trump a scăpat pe 13 februarie de un verdict de vinovăţie la finalul unui proces istoric în Senatul SUA, care îl judeca pentru rolul său în violenţele de pe 6 ianuarie de la Capitoliu. Senatorii s-au pronunţat cu o majoritate de 57 din 100 pentru condamnarea
Președinta R. Moldova Maia Sandu înaintează repetat candidatura Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă după ce președintele a desfășurat consultări cu fracțiunile parlamentare. Cu referire la candidatura desemnată de majoritatea PSRM-Pentru Moldova, președinta a afirmat că a găsit printre cele
Buveta din strada Trandafirilor din sectorul Botanica al capitalei își modifică temporar programul de activitate. Astfel, începând cu data de 12 februari, punctul de distrubuție a apei va funcționa în regim restrâns, cu program de la 08.00 și până la 18.00. Despre aceasta a anunțat compania Apă Canal pe 11