Ultimele materiale

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a obligat Spitalul Raional Edineț să restituie unei paciente 9702,1 lei, cheltuieli suportate de aceasta în perioada aflării sale în spital. Potrivit pacientei, în perioada aflării sale în spital a fost pusă în situația de a cumpăra unele medicamente pentru tratarea noului coronavirus.

O mașină de marca Mercedes a dispărut din curtea unei case de pe strada Anestiade din capitală. Poliția a fost anunțată în dimineața de 5 februarie despre incident. Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru răpirea unității de transport. Oamenii legii sunt în căutarea făptașului. Totodată, potrivit

Un automobil și un microbuz marfar au ajuns într-un șanț după ce au derapat de pe traseul Chișinău-Leușeni. Accidentele au avut loc în dimineața de 5 februarie, la distanță de câteva minute unul de altul. În urma acestora, doi copii au fost transportați la spital. Potrivit ofițerului de presă al

Marea Britanie anunță reguli noi începând cu 15 februarie. Persoanele care sosesc din 33 de țări incluse pe o listă roșie sunt obligate să stea în carantină la hotel, timp de 10 zile. Noua măsură îi vizează în primul rând pe cetăţenii britanici ce revin în Regatul Unit. Conform Agerpres,

Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl vor beneficia de compensaţie bănească, în schimbul biletelor de tratament balneosanatorial. Parlamentul a aprobat în lectură finală, modificarea Legii privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl. Proiectul

România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, de unde, la întoarcere, persoanele sunt obligate să stea în carantină. De asemenea, cetățenii care se întorc din țările respective sunt obligați să prezinte și un test COVID-19 negativ făcut cu 72 de ore înainte de intrarea în țară. Republica Moldova

Centrul Hidrometeorologic de Stat din Moldova a anunțat cod galben de vânt puternic. Avertismentul va fi valabil în toată țara până în seara de 5 februarie. Potrivit prognozelor meteorologilor, în ziua următoare se așteaptă ca vântul să bată din nord-vest cu o intensitate de 16-21 m / s (58-75 km

Cei cinci polițiști de la Cahul care au fost reținuți pe 2 februarie pentru corupere pasivă și abuz în serviciu au primit câte 30 de zile de arest la domiciliu și control judiciar pentru o colegă. Un polițist a fost eliberat. Judecătoria Cahul s-a expus pe marginea demersurilor procurorilor anticorupție

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate încă 17 decese provocate de COVID-19. Printre victime este și un medic traumatolog din Drochia. Totodată, anunțăm înregistrarea altor decese provocate de COVID-19: Deces 3481: Femeie de 52 ani, din r-nul Rîșcani. Internată la SR Rîșcani. Comorbidități: cardiopatie mixtă, insuficiență cardiacă. Deces

Alte 982 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 10 cazuri sunt de import (2-Egipt, 3-Ucraina, 1-Bulgaria, 1-Canada, 1-Italia, 1-România, 1- Marea Britanie). Numărul total teste efectuate – 3011, dintre care 2775 primare și 236 repetate. Bilanțul cazurilor de

x
x