Începând cu 1 februarie 2021, itinerarul rutei de troleibuz nr. 37, „satul Bubuieci – bd. Iu. Gagarin (Gara)”, a fost prelungit cu 2km în raza comunei Bubuieci, pentru deservirea călătorilor pe teritoriul localității. Astfel, noul itinerar a fost stabilit după cum urmează: de pe str. Toader Bubuiog pe str. Grigore
Tigrul de la Grădina Zoologică din capitală, care a atacat duminică un îngrijitor, nu manifestă schimbări de comportament. Șefa Secţiei planificare strategică din cadrul instituţiei, Olga Iuzvac, a declarat pentru IPN că animalul rămâne în aceeași volieră. O comisie a fost instituită pentru a analiza ce l-a făcut pe tigru
Italia, spre deosebire de vecinii ei europeni, a relaxat luni restricţiile adoptate împotriva maladiei COVID-19 în majoritatea regiunilor sale, o iniţiativă care va permite redeschiderea pentru public a unor spaţii emblematice, precum Colosseum şi Capela Sixtină, informează AFP. Majoritatea regiunilor italiene sunt de acum incluse în categoria zonelor cu nivel
Accident tragic la o benzinărie din Vulcănești. O cisternă încărcată cu gaz a fost tamponată de un Volkswagen. Un tânăr a decedat iar alte două persoane au fost transportate la spital. Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc în jurul orei 16:20. O cisternă, încărcată cu gaz, în timp ce
Alte 282 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 1 caz este de import (Egipt). Numărul total teste efectuate – 1382, dintre care 1169 primare și 213 repetate. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 160
În Chișinău, cazurile de COVID-19 sunt în scădere, dar numărul cazurilor grave continuă să crească. Tatiana Bucearscaia, șefa direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, a spus acest lucru la ședința a serviciilor municipale din Chișinău din 1 februarie. „De la începutul pandemiei, am văzut o creștere constantă a numărului de
S-a înregistrat un caz pozitiv de rabie la un câine în raionul Fălești. Despre aceasta a anunțat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Cadavrul animalului afectat a fost distrus prin incinerare și resturile rezultate în urma incinerării au fost înhumate, se arată într-un comunicat emis de ANSA. La moment sunt
O geantă plină cu țigări, depistată printre bagajele de cală din aeroportul Chișinău. Aceasta urma să ajungă în Londra. Moldoveanul cărui îi aparține valiza a spus polițiștilor de frontieră că sunt pentru consum personal. Intenția moldoveanului de a transporta o cantitate neadmisibilă de țigări peste frontiera de stat a fost
O singură școală din țară activează la distanță din cauza carantinei la moment. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 194, iar 2 710 elevi au fost plasați în regim de autoizolare. În același timp, 154 de profesori au fost confirmați pozitiv cu noul Coronavirus și 83 se află
În noaptea de 1 februarie, străzile din Chișinău au fost tratate cu 55 de tone de sare și 587 de tone de material antiderapant. În asta au fost implicate 21 de vehicule speciale și mai mult de 420 de muncitori. Acest lucru a fost anunțat la ședința primăriei din 1