Regimul de la Tiraspol a adoptat în luna octombrie mai multe „inițiative legislative” care afectează direct drepturile omului și climatul socio-economic din regiunea transnistreană, semnalează Asociația Promo-LEX. Organizația atrage atenția că modificările consolidează influența structurilor de forță, sporesc opacitatea proceselor decizionale și amplifică vulnerabilitățile populației. Potrivit Promo-LEX, una dintre cele
Deputatul Blocului „Alternativa”, Ion Chicu, a solicitat conducerii țării convocarea Consiliului Suprem de Securitate pentru a conveni asupra unor acțiuni pentru protejarea țării, după ce o dronă a survolat spațiul nostru aerian. Fostul prim-ministru a cerut ca la această ședință să participe reprezentanții partidelor parlamentare și extraparlamentare. „Dronele rusești cu
Anunțul privind plecarea din funcție a președintelui Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Dmitri Constantinov, nu este întâmplător, iar unii actori politici urmăresc atent modul în care sunt tratați cei care colaborează cu grupul Șor. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp,
Guvernarea PAS nu va mai permite fraudarea proceselor electorale din Găgăuzia, și căderea ei în mâinele unor grupări, iar alegerile vor fi strict monitorizate de Comisia Electorală Centrală, care va aplica deciziile sau sancțiuni pentru eventuale încălcări. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Lilian Carp,
Lucrările la Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău sunt aproape finalizate, atingând 99% din progres, fiind în curs de instalare ultimul pilon și întinderea ultimului kilometru de conductor. După finalizarea construcției, linia și echipamentele asociate vor fi supuse unor inspecții și teste riguroase înainte de conectarea la rețea, informează Ministerul Energiei. „În
Fosta deputată PAS Olesea Stamate afirmă că activitatea remunerată a maestrului Nicolae Botgros este incompatibilă cu mandatul de parlamentar. În emisiunea „Rezoomat” de la Rlive.md, Stamate a amintit că legea permite doar activitatea didactică și științifică, nu și concertele plătite. „Este incompatibilă. Atât timp cât este o activitate remunerată, este
Mai mulți șoferi au trecut prin clipe de panică, marți, 18 octombrie, pe strada Calea Basarabiei din Chișinău, după ce o mașină a rămas imobilizată pe calea ferată chiar în momentul în care se apropia un tren. Ambuteiajul format în zonă a blocat complet circulația, iar conducătorul auto prins între
Fosta deputată PAS Maria Acbaș, care deține o fermă de vaci și o fabrică de prelucrare a laptelui în Găgăuzia, susține că decizia de a renunța la mandatul parlamentar nu are nicio legătură cu scandalul în care numele uneia dintre firmele sale a apărut într-un raport SIS privind donații provenite
Ministerul Sănătății propune menținerea costului poliței de asigurare medicală obligatorie pentru anul 2026 la nivelul actual de 12.636 de lei, conform unui proiect de lege aflat în consultări publice. Deși suma calculată conform formulei legale, bazată pe salariul mediu prognozat de 17.400 de lei, ar trebui să fie de 18.792
Cod galben în toată țara. Meteorologii prognozează „condiții complicate” ale vremii însoțite de precipitații începând cu 19 noiembrie. Avertizarea meteo va fi valabilă între orele 03:00 – 12:00, informează Serviciul Hidrometeorologic de Stat. În nord și centru, se vor înregistra lapoviță și ninsoare, iar în sud, vor fi predominant ploaie