
Fac jurnalism de 10 ani. Sunt licențiată în jurnalism și științe ale comunicării și recunosc – prima este pasiunea mea. Drumul meu a început în presa scrisă și a continuat la radiodifuzorul public – Compania „Teleradio-Moldova”, unde am activat timp de șapte ani. La NewsMaker… m-am întors pentru a treia oară. Ce să zic? E locul în care vrei să revii și care nu te lasă să pleci prea departe. De ce? Pentru că aici ai libertate de creație, echipă care te inspiră și șansa să spui lucrurilor pe nume.
Cred sincer că nu poți face jurnalism fără să iubești cu adevărat această meserie, iar NewsMaker.md e platforma unde pot face asta zi de zi. Aici scriu despre tot ce contează – cu responsabilitate și grijă față de adevăr.
Premierul Vasile Tofan spune că s-a întâlnit de trei ori cu fostul prim-ministru Dorin Recean în ultima lună, de când a preluat conducerea Guvernului. Oficialul susține că toate întâlnirile au avut loc la inițiativa sa, pentru a prelua informațiile deținute de Recean, în special în domeniul securității. Tofan respinge, în
Premierul Vasile Tofan nu se așteaptă ca energia electrică să se scumpească până la sfârșitul anului. Totuși, oficialul precizează că totul depinde de evoluția prețurilor la energie, care au crescut în ultimele săptămâni. Declarațiile au fost făcute pe 25 august, la postul public de televiziune. Întrebat când și la ce
Premierul Vasile Tofan nu crede că Guvernul va putea acorda în acest sezon rece compensații la energie pentru circa 80% dintre gospodării, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Șeful Executivului spune că prioritate vor avea persoanele cele mai vulnerabile, iar autoritățile analizează mai multe scenarii și încearcă să obțină granturi
Premierul Vasile Tofan a explicat de ce l-a propus pe deputatul român Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Șeful Guvernului spune că viziunile celor doi coincid inclusiv în ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare și a taxelor. Tofan a recunoscut, totodată, că a discutat despre
Consilierul independent din Durlești, Tudor Bucșan, și-a cerut public scuze pentru „incidentul nefericit din ultimele zile”. Reacția vine la câteva zile după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora acesta ar fi fost reținut după ce a condus în stare de ebrietate și a lovit o mașină. Bucșan
Tariful pentru o călătorie cu transportul public din Orhei ar putea fi dublat, de la 3 la 6 lei. Î.M. „Orhei Transport” a supus consultărilor publice un proiect în acest sens, pe 24 august. Pentru copiii cu vârste între 7 și 10 ani inclusiv este propus un tarif de 3
Primăria Chișinău a cerut ca un reprezentant al capitalei să fie inclus în Comisia privind utilizarea stabilă și protecția bazinului fluviului Nistru. Ministerul Mediului a răspuns că intenționează să actualizeze componența părții moldovenești a Comisiei, iar solicitarea Primăriei va fi luată în considerare în acest proces. Documentul a fost publicat
Deputatul și liderul Partidului „Nostru”, Renato Usatîi, consideră că Republica Moldova ar trebui să aibă un imn nou. Politicianul spune că nu are nimic împotriva versurilor „Limba noastră”, însă susține că melodia actualului imn nu provoacă emoțiile pe care, în opinia sa, ar trebui să le trezească. „Nu vă supărați,
Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) urmează să stabilească miercuri, 26 august, data alegerilor pentru funcția de bașcan al autonomiei. Subiectul a fost inclus în proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare a legislativului de la Comrat, convocată pentru ora 11:00. Pe lângă data alegerilor pentru funcția de bașcan, deputații de
„Se face Unirea pas cu pas, la «foc încet»” – așa a reacționat liderul PSRM, Igor Dodon, după ce premierul Vasile Tofan l-a propus pe deputatul român Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova. Fostul președinte susține că această decizie ar face parte