Ultimele materiale

În Noaptea Învierii, transportul public din capitală va activa conform unui program special, informează Primăria Chișinău. Astfel, activitatea troleibuzelor și autobuzelor va fi prelungită până la ora 24:00. În ziua de Paști, 2 mai, troleibuzele vor circula începând cu ora 05:00.

Cetățenii cu drept de vot care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului se pot înregistra prealabil pentru alegerile parlamentare anticipate, informează Comisia Electorală Centrală (CEC). Sursa citată notează că înregistrările făcute pentru scrutinele naționale precedente rămân a fi valabile, cu excepția cazurilor în

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat devizul de cheltuieli estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința CEC, astăzi, 30 aprilie. Astfel, pentru organizarea și desfășurarea scrutinului au fost estimate ca fiind necesare 125 046,7 mii

Țigări în valoare de jumătate de milion de lei au fost descoperite de oamenii legii pe malul râului Prut, în perimetrul satului Șirăuți, raionul Briceni. Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 aprilie. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la fața locului au fost

Unul dintre troleibuzele procurate de municipalitate de la o companie din Italia a pornit spre Republica Moldova. Acesta urmează să ajungă la Chișinău, la sfârșitul săptămânii viitoare. Cel de-al doilea troleibuz va porni la drum în ziua de luni, 3 mai. Amintim că la sfârșitul lunii martie, Primăria Chișinău a

Cel puțin 13 oameni au fost uciși, iar 134 au fost răniți în urma unui conflict, care a avut loc la frontiera dintre Kârgâzstan și Tadjikistan, informează portalul Kloop. Conflictul s-a iscat pe 28 aprilie, când aproximativ 100-150 de persoane din cele două țări au început să arunce cu pietre

În toate instituțiile de învățământ cu clase liceale, indiferent de forma de activitate se anulează tezele semestriale din sesiunea de vară și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare „Sport și Arte”. Un ordin în acest sens a fost semnat la 29 aprilie, de către Lilia Pogolșa, ministrul

Publicația Meduza s-a adresat cititorilor săi cu solicitarea de a susține financiar instituția de presă. Acest lucru se întâmplă în contextul în care Meduza a fost declarată „agent străin” de către autoritățile din Rusia. „Ministerul Justiției din Rusia ne-a etichetat drept „agent străin”. Din această cauză, am rămas fără contracte

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu serul Sinopharm. Un anunț în acest sens a fost postat pe pagina de Facebook a guvernului. „Am ales să mă vaccinez pentru a mă proteja pe mine, familia mea, dar și oamenii alături de care muncesc. Cred cu tărie că imunizarea

Peste 29 de mii de pensionari, care au pensii până la 1450 de lei, vor primi un ajutor financiar în valoare de 100 de lei cu ocazia Sărbătorilor Pascale. În acest sens, Primăria Chișinău a alocat peste 2,9 milioane de lei. Banii pot fi ridicați prin intermediul oficiilor poștale sau

Ultimele știri

x
x