Până pe 7 septembrie, elevii din capitală nu vor fi hrăniți la cantină. Ulterior, aceștia vor primi mâncare la pachet. Despre acest lucru a anunțat Eugeniu Straistă de la Direcția Securitatea Alimentelor, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, astăzi, 31 august, informează Agora. „Sperăm timp de două săptămâni să revenim
Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini video cu o cursă ilegală. În imagini apar doi conducători auto, care circulă cu vitează excesivă pe Viaduct. „Urmează să indentificăm șoferii care se aflau la volanul mașinii în momentul comiterii încălcării regulilor de
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău are un nou consilier. Este vorba despre Tatiana Corcimari. Aceasta a preluat locul fostului consilier Iurie Harmelin, care a decedat la începutul acestei luni. Precizăm că Tatiana Corcimari va fi membră Comisiei pentru protecția socială, ocrotire a sănătății, educație, cultură, mass-media și relații
Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână publică din orașul Rîșcani. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 30 august, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:04.
Mai mulți politicieni au adresat un mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia Zilei Limbii Române. „Pentru mulți basarabeni, limba lor maternă, limba română, a fost multă vreme cenușăreasă. Doar după 1989 a revenit în capul mesei. Trecerea la grafie latină a fost o sărbătoare a limbii române și
Conducerea de vârf a țării a adresat un mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia Zilei Limbii Române. „Fie ca limba mamei, limba natală, limba poporului nostru să fie cultivată, prețuită și studiată cu dragoste și pietate. Și să o cunoască bine fiecare locuitor al țării”, a scris Igor
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a adresat un mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia Zilei Limbii Române. Acesta a recitat versuri la bustul poetului Mihai Eminescu. „Astăzi aduc un elogiu limbii române, recitând câteva versuri din opera eminesciană”, a declarat Peter Michalko. https://www.facebook.com/EUDelegationMoldova/videos/727160681195321/
140 de persoane au fost arestate în timpul protestelor din Minsk, ieri, 30 august, informează portalul Tut.by. Aceasta a fost a patra duminică la rând când zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile orașelor din Belarus. Sursa citată notează că de dimineață, centrul capitalei a fost blocat de
296 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după procesarea a 989 de teste, informează Ministerul Sănătății. Din numărul total de cazuri, 3 cazuri sunt de import (România-1, Turcia-1, Franța). Totodată, alți 20 de lucrători medicali s-au infectat cu coronavirus. Este vorba despre 6
Vladimir Putin și Alexandr Lukașenko au convenit să se întâlnească la Moscova „în următoarele săptămâni”, informează portalul Meduza cu referire la serviciul de presă de la Kremlin. Cei doi au avut o convorbire telefonică, iar Putin l-a „felicitat călduros” pe Lukașenko cu ocazia zilei sale de naștere. Sursa citată mai