Polițiștii din Cahul au depistat în gospodăria unei femei, în vârstă de 54 de ani, din satul Colibaș, o seră cu lungimea de aproximativ 60 metri, în care creșteau peste 150 de plante de cânepă. Sera era dotată cu ventilatoare, lămpi, sisteme de irigare și filtre pentru distrugerea mirosului. La
Majoritatea instituțiilor de învățământ au ales primul model pentru începutul anului de studii 2020-2021. Este vorba despre prezența fizică 100% la școală. Datele au fost prezentate de ministrul Educației, Igor Șarov, în cadrul unui briefing de presă. Astfel, din numărul total de 1249 de instituții de învățământ general, inclusiv 23
Meteorologii au emis cod galben de caniculă pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă pentru astăzi, 19 august. Astfel, după orele amiezii, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C. Precizăm că în perioada 15-21 august este valabil codul galben de pericol excepțional de incendiu
Instituția prezidențială a venit cu o reacție după ce liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a scris că Igor Dodon s-ar afla la odihnă în Turcia. Președinția a reiterat faptul că șeful statului se află la Moscova. „În legătură cu fake news-ul promovat pe bani în anumite instituții media, Președinția precizează
Stadionul de fotbal de plajă din parcul „La Izvor” este gata în proporție de 95%, informează Primăria Chișinău. În prezent se întreprind ultimele lucrări de amenajare. Totodată, în apropierea stadionului au loc lucrări de construcție a terenurilor pentru practicarea mai multor genuri de sport: minifotbal, tenis de câmp, volei pe
Un ofițer al Inspectoratului de Poliție Râșcani a fost reținut de angajații Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne. Funcționarul intenționa să adopte o soluție favorabilă în cadrul unui proces penal inițiat pe faptul pretinselor acțiuni ilegale de jaf și conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a înregistrat un mesaj video adresat Consiliului European. Aceasta a solicitat liderilor europeni să nu recunoască rezultatele alegerilor prezidențiale din Belarus, informează Meduza. „A doua săptămână la rând, poporul meu luptă în mod pașnic pentru dreptul lor constituțional de a-și alege liderii. Alegerile din
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță că ziua de 28 august se consideră zi de odihnă, iar ziua de 22 august– zi lucrătoare. Astfel, angajații din sistemul public vor beneficia de cinci zile libere în perioada 27-31 august 2020. Decizia vine în contextul utilizării optime de către salariaţi a
Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a anunțat despre mobilizarea unităților de luptă ale armatei din vestul țării. Potrivit agenției de stat Belta, Lukașenko a participat la Consiliul Suprem de Securitate, în cadrul căruia „și-a exprimat îngrijorarea privind situația de la granițele occidentale”. „Slavă Domnului că am reacționat și am mobilizat unitățile
412 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova după procesarea a 2579 de teste, informează Ministerul Sănătății. Din numărul total de cazuri, 3 cazuri sunt de import (Germania-1, Franța-1, Italia-1). Totodată, alți 20 de lucrători medicali s-au infectat cu COVID-19. Este vorba despre 5 medici