Ultimele materiale

Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă pentru astăzi, 21 iunie, în intervalul orelor 13:00-23:00. În perioada indicată se prevăd ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, temporar averse puternice (15-45 l/m2) cu grindină și vijelie în rafale de până

Ploile torențiale din ziua de 20 iunie au provocat pagube în mai multe localități din Republica Moldova, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Astfel, din cauza precipitațiilor abundente, în localitatea Gotești din raionul Cantemir au fost deteriorate mai multe porțiuni de drum local din petriș, iar apa a ajuns

Întreprinderea „Gările Auto Moderne” a anunțat despre reluarea curselor Chișinău-Odessa, începând cu 22 iunie. Plecarea va avea loc la orele 06:50 și 15:40 de la Gara Nord. Totodată, întreprinderea „Gările Auto Moderne” a anunțat că la intrarea în Ucraina, cetățenii moldoveni au nevoie de o poliță de asigurare, care ar

Cu prilejul zilei lucrătorului medical și a farmacistului, Ministerul Sănătății a oferit diplome la 1380 de lucrători medicali și farmaceutici din instituțiile medicale publice, private și instituțiile de asistență socială. Lucrătorilor medicali le-au fost oferite 30 de diplome de onoare ale guvernului, 38 de diplome de onoare ale președintelui Republicii

Alte 151 de persoane s-au tratat de coronavirus și au fost externate. Astfel, bilanțul celor care s-au însănătoșit a ajuns 7896. Totodată, 440 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 31 de persoane sunt conectate la aparatul de respirație asistată. Alte 1097 de persoane au o stare de

Un alt deces provocat de infecția COVID-19 a fost înregistrat în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății. Astfel, bilanțul victimelor a ajuns la 465. Este vorba despre un bărbat de 55 ani, din UTA Găgăuzia, internat la Spitalul Raional Comrat, pe 17 iunie. Comorbidităţi: diabet zaharat, pancreatită cronică. Precizăm că până

Trei persoane au decedat, iar altele trei au fost rănite în urma unui atac cu cuțitul într-un parc din Londra, informează BBC. Poliţia a anunțat că a reținut un bărbat din Libia. Atacul s-a întâmplat la Forbury Gardens în jurul orei 19:00, unde mai multe persoane au fost înjunghiate. Un

Un alt slujitor al bisericii s-a stins din viață din cauza infecției COVID-19. Este vorba despre parohul bisericii din satul Unguri, raionul Ocnița, informează TV8. Acesta avea 45 de ani. Potrivit Ministerului Sănătății, până în prezent, 30 de preoți s-au infectat cu coronavirus. Acesta este al treilea deces în rândul

Două persoane au decedat în urma unui accident rutier, care a avut loc la ieșirea din satul Ciucur Mingir, informează portalul Gagauzinfo. În accident au fost implicate două automobile, unul de model BMW și altul de model Peugeot. Sursa citată notează că o fată care se afla în BMW a

Partidul Liberal Democrat din Moldova va avea un candidat pentru alegerile prezidențiale din această toamnă. O deciziei în acest sens a fost luată la ședința Consiliului Politic Național al formațiunii. „Noi credem că Republica Moldova are nevoie de un șef de stat cu viziuni europene, care să garanteze respectarea Constituției,

Ultimele știri

x
x