Ultimele materiale

Japonia va oferi mai multor țări un medicament anti-gripal, aflat în regim de testare, pentru a contribui la consolidarea eforturilor la nivel internațional de combatere a infecției COVID-19. Printre aceste state se află și Republica Moldova. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, beneficiarul final al lotului de medicamente este

Satul Talmaza din raionul Ștefan Vodă ar putea intra în carantină dacă o decizie în acest sens va fi luată de către Comisia Situații Excepționale. Despre acest lucru a anunțat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 8 aprilie. „Pe platforma punctului focal a fost luată

La sanatoriul „Constructorul” sunt efectuate lucrări de amenajare, pentru ca instituția să poată primi pacienți suspecți cu COVID-19, informează Primăria Chișinău. Pentru aceste lucrări, municipalitatea a alocat 500 mii lei. Aceeași sursă menționează că pentru necesitățile instituției medicale specializate vor fi achiziționate echipamente de protecție pentru medici, lenjerii de pat,

Primăria Chișinău a decis închiderea sezonului de termoficare 2019-2020, pentru toate tipurile de consumatori din municipiul Chişinău, în legătură cu stabilirea temperaturii de afară ce depășește + 10˚C, între orele 18:00-06:00, pe parcursul a 3 zile consecutiv. Astfel, începând cu data de 9 aprilie, se declară oprit agentul termic pentru

Încă două decese cauzate de COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 8 aprilie. Mai exact, este vorba despre un bărbat originar din Cahul, în vârstă de 71 de ani, care a fost

114 persoane infectate cu COVID-19 se află în stare gravă. Anunțul a fost făcut de către ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 8 aprilie. De asemenea, Dumbrăveanu a informat că 328 de persoane au o stare de sănătate medie. Totodată, 7 persoane sunt conectate la

SUA a înregistrat cele mai multe decese cauzate de coronavirus într-o singură zi, transmite BBC. Mai exact, este vorba despre 1 736 de victime. Conform datelor furnizate de către universitatea „Johns Hopkins”, numărul total al deceselor a ajuns la 12 722. Totodată, SUA a înregistrat peste 398 de mii de

Un bloc de locuit de pe str. V. Cheltuială din capitală a fost plasat în regim de izolare. Asta după ce în rândul locatarilor au fost înregistrate două cazuri de coronavirus, se arată într-un mesaj al Preturii Centru. Sursa citată menționează că „se permite ieșirea din domiciliu (bloc) doar a

Consilierul municipal şi raional Cahul, preşedintele organizației teritoriale Cahul a Partidului Socialiștilor, Vasile Mihailov, s-a stins din viaţă la un spital din Chişinău. Asta după ce la finele lunii martie a fost diagnosticat cu COVID-19, trasnmite portalul ziuadeazi.md. Sursa citată menționează că informaţia a fost confirmată de către colegii din

La Moldexpo se pregătesc încă două pavilioane pentru internarea persoanelor suspecte cu COVID-19. Despre acest lucru a anunțat primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook. „Primul pavilion este gata și în totalitate dotat cu toate cele necesare, iar în curând urmează să fie deschis, aici fiind pregătite

x
x