
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului este Vladimir Plahotniuc. Declarația a fost făcută de procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, în cadrul unui briefing din 18 mai. Acesta a precizat că fostul președinte al Partidului Democrat a obținut peste 100 mln de dolari în mod fraudulos. „Începând cu
Dosarul impotriva lui Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate. Declarația a fost făcută de procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, în cadrul unui briefing din 18 mai. De asemenea, acesta a declarat căunul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului este Vladimir Plahotniuc. Alexandr Stoianoglo a declarat că Veaceslav
Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Iurie Reniță, a prezentat o nouă înregistrare video în care apare președintele Igor Dodon și fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. În cadrul unui briefing din 18 mai, acesta a cerut suspendarea din funcție a șefului statului. În imagini apar Igor Dodon, Vlad Plahotniuc
În Republica Moldova au fost înregistrate încă două decese din cauza infecției cu noul coronavirus. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pe 18 mai. Una dintre victime este medicul endoscopist Igor Dorogoi, despre care NM a scris anterior. (Deces 212) Bărbat de 60 ani, din
În ciuda solicitărilor de deschidere a instituțiilor preșcolare, grădinițele din capitală nu vor fi deschise până în data de 30 iunie. Declarația a fost făcută de viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, în cadrul ședinței on-line a serviciilor municipalității din 18 mai. Reprezentanții primăriei au subliniat că singura instituție care are
Guvernul va începe astăzi procedura de insolvabilitate a companiei Avia Invest. Anunțul a fost făcut de către prim-ministru Ion Chicu în cadrul briefingului de presă din 18 mai, după ședința comună cu șeful statului și a speakerului parlamentului. Potrivit lui Chicu, Avia Invest a intrat în incapacitate de plată. Conturile
Patru rute de microbuz și-au reluat activitatea începând cu luni, 18 mai. Totodată, de marți, vor circula alte 15 linii de maxi-taxi. Anunțul a fost făcut de către președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa. Astfel, începând de astăzi circulă rutele de microbuz nr. 113, 186,
Reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău și ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor analiza măsurile comune necesare pentru combaterea raliurilor ilegale pe străzile municipiului Chișinău. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței din 18 mai a primăriei. Primarul Ion Ceban a declarat că grupul de lucru al Primăriei și MAI se va
Personalul medical de la un spital din Bruxelles i-a făcut o primire de-a dreptul ostilă şefei guvernului, Sophie Wilmes: oamenii, înșiruiți în fața spitalului, s-au întors cu spatele în momentul în care a sosit limuzina premierului. A fost forma lor de protest tăcut față de modul în care guvernul a
Şapte persoane care au revenit în România, sâmbătă, după o misiune umanitară de 14 zile în Republica Moldova, au fost depistate cu noul coronavirus, relatează Adevărul. Printre aceștia sunt patru cadre medicale (3 medici şi o asistentă medicală). Toate persoanele sunt asimptomatice, cu stare generală bună. Cei infectați sunt tratați