Ultimele materiale

Reprezentanții Republicii Moldova la Eurovision Song Contest – formația „Zdob și Zdub” și frații Advahov au ocupat locul 7 în finala concursului, care a avut loc la Torino. Au interpretat piesa „Trenulețul”. Moldova a primit 253 de puncte din partea publicului și a juriilor naționale. Moldova a primit 14 puncte

Câștigătorul concursului internațional de cântec Eurovision, care are loc la Torino, a fost grupul etno-rap Kalush Orchestra din Ucraina cu piesa „Stefania”. Pe locul 2 s-a clasat Marea Britanie, fiind urmată de Spania, Suedia și Serbia. Solistul grupului ucrainean Kalush Orchestra Oleg Psyuk, a cerut sprijin pentru Ucraina. „Ajută Ucraina,

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este gata să vorbească direct cu președintele rus Vladimir Putin, dar „numai fără intermediari”, a declarat președintele ucrainean la postul de televiziune italian Rai 1, relatează BBC. Zelenski a spus că ar vorbi doar cu Putin, „în termenii dialogului, nu în termenii ultimatumurilor”. El a spus

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Serviciul Vamal, investighează faptul unor pretinse acțiuni ilegale de introducere în țară a deșeurilor de metal, la începutul lunii martie curent, destinate unei uzine metalurgice din stânga Nistrului. Dosarul penal a fost pornit în contextul în care de

La 13 mai 2022, Transparency International – Moldova (TI-Moldova) a prezentat rezultatele monitorizării veniturilor şi averilor procurorilor. În procesul monitorizării au fost analizate datele din declaraţiile anuale ale cca 600 de procurori şi cca 80 agenţi publici din Aparatul central al Ministerului Justiției (MJ), pentru fiecare din anii 2018-2020. Potrivit

Intrarea Finlandei şi Suediei în NATO ar fi o „eroare”, aşa cum a fost şi aderarea Greciei la Alianţa Nord-Atlantică, a declarat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, scrie Agerpres. Şeful statului turc a explicat în faţa presei că „nu vrea să se repete aceeaşi eroare ca cea comisă prin

Pe 14 și 15 mai , între orele 09:00 – 22:00, traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni – str. A. Pușkin va fi suspendat. Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea evenimentelor consacrate Zilei Europei. Astfel, transportul public

Ucraina nu vede ca o amenințare serioasă posibilitatea unei ofensive din partea unor militari ruși de pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova. O asemenea declarație a făcut președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat unui post Italian de televiziune. „Poate fi un atac în Transnistria, unde 100% din oameni

Un bărbat din capitală a fost lovit de un microbuz de pasageri chiar pe trecerea de pietoni. Șoferul microbuzului și-a continuat drumul, oprind la câțiva zeci de metri de incident, pentru ca să coboare călătorii. Din imaginile publicate se vede cum pietonul, fiind atins de mașină cade, iar ulterior se

Agenții economici care deversează ape uzate în rețeaua publică de canalizare vor fi verificați non stop de către reprezentanții SA „Apă – Canal Chișinău”. Potrivit unui comunicat al Primăriei, acest lucru se va întâmpla pentru a evita deversările ce depășesc concentrații maxime admisibile de poluanți. De asemenea, pentru a evita

Ultimele știri

x
x