Mai multe canale de Telegram din stânga Nistrului au anunțat, pe 29 decembrie, că în apartamentului politicianului de opoziție Anatolii Dirun au avut loc percheziții și că pe numele acestuia ar urma să fie inițiat un dosar penal pentru „fals în acte”. Seara, pe o pagină de pe rețelele de
Alte 293 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 112 de cazuri în regiunea transnistreană. Din numărul total de cazuri, 8 sunt asociate cu contact în afara țării: 2-Olanda, 2-Irlanda, 1-Ucraina, 1-Franța, 1-Marea Britanie, 1-Germania. Numărul total de teste efectuate – 6687.
Cel puțin trei persoane, printre care și o mamă cu copilul ei, au decedat în urma unui accident tragic produs în Georgia. Microbuzul în care se aflau s-a prăbușit într-o prăpastie. Cinci pasageri au fost răniți, dintre care trei minori. Printre cei răniți se numără și cetățeni ai Republicii Moldova,
Un incendiu pornit de la o lumânare a devastat o unitate de terapie intensivă pentru bolnavi cu COVID-19 într-un oraş din vestul Ucrainei. Potrivit unian.net, incendiul a avut loc la primul etaj al secției de terapie intensivă. S-a stabilit preliminar că trei pacienți au murit în incendiu, altul a murit
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi extinderea până la 31 decembrie 2022 a moratoriului temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar pe funcțiile vacante înregistrate la data de 30 noiembrie 2021. Este vorba de peste 14 mii de funcții vacante. Documentul prevede că, pe parcursul moratoriului, angajarea personalului pe funcțiile
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) califică precizările Procuraturii Generale după audierea lui Igor Dodon în dosarul „Energocom” ca fiind manipulări și dezinformare. Totodată, în opinia socialiștilor, declarațiile Procuraturii încalcă principiul de prezumție a nevinovăției. „Procuratura Generală manipulează cu informații cu caracter social, în încercarea de a da vina pe
Noul Ambasador al SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, a depus pe 28 decembrie 2021 la Washington DC jurământul de intrare în funcție. Ambasadorul Logsdon va sosi în curând în Moldova pentru a conduce echipa Ambasadei în continuarea consolidării relației bilaterale SUA-Moldova. Membru de carieră al Serviciului Diplomatic de
Primarul capitalei Ion Ceban afirmă că Guvernul vrea să distrugă Autoritățile Publice Locale. Asta după ce, pe ordinea de zi a ședinței, din 29 decembrie, a Executivului a fost inclus proiectul de hotărâre privind extinderea moratoriului temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar. Și directorul executiv al Congresului Autorităților Locale
Procuratura Generală, informează că astăzi, 29 decembrie 2021, ex-Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon s-a prezentat în fața procurorilor, unde a fost audiat în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.328 alin.(3) din Codul penal (Depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în
Un militar cu funcție de conducere din cadrul Inspectoratul General de Carabineri a fost reținut, iar alte circa 240 de persoane sunt bănuite de punerea la cale a unei scheme infracționale privind falsificarea certificatelor de vaccinare anti-Covid. Procuratura Anticorupție, precizează pe 29 decembrie, printr-un comunicat, că persoanele responsabile de introducerea