Ultimele materiale

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin,ȘE și directorul CNA, Iulian Rusu, vor afla în această săptămână la Madrid, într-o vizită de studiu pe subiectul recuperării bunurilor infracționale. Din delegație mai fac parte și alți angajați ai instituțiilor de drept. Potrivit agendei, delegația Republicii Moldova se va întâlni cu reprezentanții Oficiului

Prima ședință de judecată în dosarul Energocom, în care este vizat fostul șef de stat Igor Dodon a fost amânată. Unul dintre membrii completului de judecată nu a putut fi prezent la ședință. Pe 26 septembrie urma să aibă prima ședință în dosarul Energocom la instanța Buiucani. La ora stabilită,

Șefa statului Maia Sandu condamnă ferm folosirea violenței împotriva femeilor. Reacția vine după ce iranienii au ieșit în stradă pentru a zecea noapte consecutivă pentru a protesta împotriva regimului islamist după uciderea unei tinere. „Condamn ferm folosirea violenței împotriva femeilor, care are ca rezultat multe răniri și pierderi de vieți

În urma atacului asupra unei școli din orașul Ijevsk, Rusia, din cei 13 morți, nouă sunt copii, a anunțat șeful Udmurtiei, Alexander Brecealov, la o conferință de presă. Totodată, el a menționat că din totalul de 23 de răniți, 20 sunt copii. El a confirmat că atacatorul a fost Artem

Autoritățile intenționează să anuleze regimul „duty-free” în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de deputatul PAS, Dumitru Alaiba pe 26 septembrie, care a menționat că un proiect de lege în acest sens va fi votat în această toamnă. Scopul documentului este avansarea principiului echității fiscale. Alaiba mai afirmă că anularea

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a numit retorica nucleară a lui Vladimir Putin „iresponsabilă”. Într-un interviu pentru compania americană de televiziune și radio CBS Blinken a declarat că Statele Unite au elaborat un plan de acțiune în cazul utilizării de către Rusia a armelor nucleare. Secretarul de stat

Primele cisterne de păcură au fost livrate Republicii Moldova din România, pentru suplinirea rezervei de stat. În perioada următoare, la Chișinău urmează să ajungă și alte garnituri feroviare cu păcură. „Ne pregătim de iarnă. S-a început livrarea păcurii. Astăzi, primele cisterne de păcură au ajuns pentru suplinirea rezervei de stat”,

Patriarhul Kirill al Rusiei a venit cu noi declarații controversate în care spune că soldații ruși care vor muri în război vor „fi spălați de toate păcatele”. Imaginile cu mesajul său au fost publicate Twitter. „Biserica înțelege dacă cineva mișcat de simțul datoriei și de nevoia de a-și îndeplini jurământul,

În contextul escaladării războiului din Ucraina, se intensifică încercările de destabilizare a situației din Republica Moldova, a declarat șefa statului Maia Sandu, pe 26 septembrie. Mai mult, președinta a spus că „unii infractori încearcă să devină actori geopolitici și să manipuleze cu relațiile privilegiate cu Federația Rusă”. „Grupurile susținute de

Cetățenii Republicii Moldova din raioanele de est ale țării ar putea fi mobilizați, a anunțat președinta țării Maia Sandu astăzi, în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din 24 septembrie. Șefa statului a spus că un asemenea risc există, și, în context, CSS a solicitat Ministerului de Externe să

x
x