„Avem ambiția să ne promovăm și în afara țării”. Regiunea Cahul și-a lansat propriul simbol și slogan (FOTO/VIDEO)
Full Article 2 minutes read

„Avem ambiția să ne promovăm și în afara țării”. Regiunea Cahul și-a lansat propriul simbol și slogan (FOTO/VIDEO)

Regiunea Cahul are propriul brand, începând cu 25 august. Inițiativa a fost dezvoltată cu asistența financiară a Uniunii Europene în cadrul Programului EU4Moldova. Sloganul regiunii este „Unde inima ta bate”, iar logoul – o combinație dintre inimă, nufăr, izvorul vieții și picături.

Potrivit dezvoltatorilor, logoul regiunii Cahul reprezintă următoarele simboluri:

  • Inima, ca simbol al dragostei de viaţă a cahulenilor
  • Nufărul alb, unul din simbolurile reprezentative ale regiunii
  • Izvorul vieţii: regiunea este renumită şi datorită apelor minerale curative cu proprietăţi unice
  • Picăturile care simbolizează Prutul de Jos, regiune protejată de Unesco, şi lacul Beleu
„Avem ambiția să ne promovăm și în afara țării”. Regiunea Cahul și-a lansat propriul simbol și slogan (FOTO/VIDEO)

eu4cahul.md

„Avem ambiția să ne promovăm și în afara țării. Îndemn oamenii, cahuleni și iubitori ai regiunii noastre, să promoveze cu mândrie și dragoste valorile regiunii Cahul ce se regăsesc în brand: grija, bunăvoinţa, prietenia, spiritul local şi dragostea de viaţă”susține Nicolae Dandiş, primarul mun. Cahul.

„Avem ambiția să ne promovăm și în afara țării”. Regiunea Cahul și-a lansat propriul simbol și slogan (FOTO/VIDEO)

eu4cahul.md

Amintim că, anul trecut, administrația de la Tiraspol l-a invitat pe Artemii Lebedev, unul dintre cei mai cunoscuți designeri ruși, în regiune, pentru a elabora logoul Transnistriei. Varianta propusă – răul Nistru, turnurile Cetății de la Tighina, ferma de nisetru, viile și terenurile agricole din regiune, toate desenate în culori vii, nu a fost pe placul liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Acesta a criticat proiectul propus de designerul rus, iar opinia sa a fost imediat susținută și de alți reprezentanți ai administrației care au anunțat că organizează un nou concurs, de data aceasta public, pentru crearea unui nou logo turistic al regiunii transnistrene.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: