Biroul de reintegrare: Chișinăul nu a refuzat nicio autorizație de import a medicamentelor în Transnistria, în 6 luni
Full Article 2 minutes read

Biroul de reintegrare: Chișinăul nu a refuzat nicio autorizație de import a medicamentelor în Transnistria, în 6 luni

În ultimele 6 luni,  companiile transnistrene au primit peste o mie de autorizații de import a medicamentelor. Biroul politici de reintegrare anunță, în acest sens, că de la începutul anului nu au fost constatate cazuri de refuz pentru solicitările ce aveau ca destinație aprovizionarea instituțiilor de învățământ și a centrelor medicale din regiune.

Procedura de autorizare a medicamentelor importate în regiunea transnistreană a fost rediscutată astăzi, 5 septembrie, la reuniunea comună a grupurilor de lucru pentru ocrotirea sănătății, cu participarea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.

Potrivit unui comunicat emis de Biroul de reintegrare, tema discuțiilor a vizat autorizarea importului de medicamente ce nu sunt incluse în nomenclatorul național de specialitate și dificultățile întâmpinate de către distribuitorii din domeniul farmaceutic ce au intenția de a le introduce în regiunea transnistreană.

„În cadrul ședinței au fost reiterate procedurile și exigențele ce se impun a fi respectate în acest sens, inclusiv din perspectiva conformării la standardele de calitate, eficiență medicală și de securitate pentru sănătatea oamenilor, cu luarea în considerare a rigorilor Uniunii Europene și a Organizației Mondiale a Sănătății la care Republica Moldova a aderat, mai ales în contextul obținerii statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană”, anunță Biroul.

Potrivit sursei citate, Chișinăul a evocat faptul că rezolvarea durabilă și viabilă a problemei autorizării medicamentelor esențiale poate avea loc o dată cu uniformizarea nomenclatoarelor și a protocoalelor medicale pe întreg teritoriul țării, or, conform Biroului de reintegrare, potențiale mecanisme cu caracter provizoriu nu sunt în măsură să soluționeze în mod complex și definitiv dificultățile existente.

Sursa citată anunță că consultările și dialogul pe acest subiect vor continua la următoarele întrevederi ce vor fi stabilite în regim de lucru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: