Biserica din curtea Ministerului Apărării este aproape finalizată. Arhimandrit: „Lăcașul se înalță din dorința cadrelor militare”
Full Article 3 minutes read

Biserica din curtea Ministerului Apărării este aproape finalizată. Arhimandrit: „Lăcașul se înalță din dorința cadrelor militare”

În curtea Ministerului Apărării al Republicii Moldova se construiește o biserică din lemn. Construcția este la etapa de acoperire cu continuare a turlei centrale și a clopotniței și a fost ridicată inclusiv din donațiile angajaților ministerului. Informația a fost confirmată de către arhimandritului Nicolae (Roșca), duhovnic al Mănăstirii Ciuflea și președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării și Organele de Drept, care gestionează lucrările de construcție a Catedralei Memoriale, informează IPN.

„Lăcașul se înalță din dorința cadrelor militare, a militarilor înrolați, dar și cu scopul de a completa și oferi efectivului Armatei Naționale susținerea duhovnicească de care necontenit este nevoie spre întărire sufletească pentru a putea urma sfatul Măriei Sale, Ștefan, de a fi Strajă la hotare”, susține arhimandritul.

Fața bisericească mai spune că, până în prezent, angajații Ministerului și ai instituțiilor subordonate, printre care Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” sau Agenția pentru Știință și Memorie Militară au putut oferi benevol salariul pe o zi ca jertfă pentru ridicarea bisericii.

„La moment, construcția se află la etapa de acoperire cu continuare a turlei centrale și a clopotniței care necesită a fi finalizate până la căderea zăpezii, deoarece construcția este ridicată din lemn și trebuie protejată de factorii climatici ce posedă un impact negativ asupra lemnului”, a precizat arhimandritul Nicolae Roșca.

Lemnul se prelucrează în mai multe etape: curățirea lemnului prin suflare cu nisip, astuparea rosturilor între bârne, și ungerea cu ulei de in pentru a oferi rezistență în timp lemnului. Apoi urmează asamblarea ușilor și a ferestrelor în număr de 38, termoizolarea podelei ambelor nivele și placarea lor, asamblarea iconostaselor și a mobilierului bisericesc și alte lucrări ce vor apărea în timp.

Proiectul de construcție a bisericii este prevăzut în Planul de acțiuni comune privind promovarea educației spirituale și asistenței religioase a efectivului Armatei Naționale pentru anul 2021, semnat în luna noiembrie 2020 de ministrul în exercițiu al Apărării, Victor Gaiciuc și Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove.

Se preconizează ca lucrările de construcție să fie finalizate anul viitor.

***

Amintim că, pe 20 noiembrie, crucifixul instalat în holul Ministerului Afacerilor Interne, a fost scos și dus într-o biserică. În ianuarie 2020, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a ajuns la concluzia că Andrei Năstase a încălcat legislația în momentul în care, în calitate de ministru de Interne, a decis instalarea în sediul instituției a unui crucifix. Reprezentanții Consiliului au declarat că aceste fapte reprezintă instigare la discriminare pe criteriul de convingeri religioase și au decis că liderul Platformei DA trebuie să aducă scuze publice și să înlăture simbolistica religioasă din holul instituției.

De cealaltă parte, Andrei Năstase a declarat că în spatele deciziei Consiliului ar fi un plan pentru „linșarea sa mediatică” și a atacat în judecată decizia. Liderul Platformei DA a câștigat dosarul atât în prima instanță, cât și la Curtea de Apel. Pe 17 februarie, Curtea Supremă de Justiție a emis o decizie în favoarea lui Năstase și l-a absolvit de obligația să își ceară scuze.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: