Bolea a cerut, la Bruxelles, mai mult sprijin pentru fermierii moldoveni: „Se află în pragul catastrofei”
Full Article 2 minutes read

Bolea a cerut, la Bruxelles, mai mult sprijin pentru fermierii moldoveni: „Se află în pragul catastrofei”

Vicepremierul Vladimir Bolea, tot el ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a cerut, în cadrul vizitei din 19 septembrie, la Bruxelles, sprijin pentru agricultorii din Republica Moldova, afectați de secetă. Oficialul a cerut partenerilor europeni să includă Republica Moldova în toate programele și platformele europene de susținere și promovare, inclusiv a fermierilor, „pentru a face față tuturor provocărilor”.

„Doar împreună, prin eforturi comune putem fi mai puternici în lupta cu sărăcia. Avem nevoie de susținere pentru a menține coridorul solidarității, pentru a salva fermierii, care se află în pragul catastrofei”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea la conferința „Misiunea Fermierilor Europeni”, care a reunit la Bruxelles membri ai Parlamentului European, dar și deputați ai legislativelor naționale, miniștri ai agriculturii, experți, reprezentanți ai organizațiilor de profil.

Potrivit Ministerului Agriculturii, discursul vicepremierului în cadrul conferinței a vizat în special situația și perspectivele de dezvoltare a sectorului agricol în condițiile schimbărilor climatice, precum și impactul negativ al războiului din Ucraina asupra sectorului agrar din Republica Moldova.

În marja vizitei la Bruxelles, Vladimir Bolea a avut o serie de întrevederi cu oficiali europeni, între care cu vicepreședintele Comisiei Parlamentului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Daniel Buda, și europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

„Moldova are nevoie de sprijin pentru a rezolva problemele cu care se confruntă cetățenii, în special agricultorii, pentru a continua reformele pe calea integrării europene”, a declarat Siegfried Mureșan în cadrul discuțiilor cu Vladimir Bolea, potrivit comunicatului citat.

La rândul său, vicepremierul moldovean a dat asigurări că Ministerul Agriculturii din Moldova rămâne angajat în promovarea unei agriculturi moderne, sustenabile și eficiente.

„Republica Moldova are nevoie de susținere în parcursul său European”, a conchis Vladimir Bolea.

Bolea a cerut, la Bruxelles, mai mult sprijin pentru fermierii moldoveni: „Se află în pragul catastrofei”

madrm.gov.md

Bolea a cerut, la Bruxelles, mai mult sprijin pentru fermierii moldoveni: „Se află în pragul catastrofei”

madrm.gov.md


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: