Bugetul e la dietă. De ce impozitarea tichetelor de masă va reduce veniturile statului
Full Article 5 minutes read

Bugetul e la dietă. De ce impozitarea tichetelor de masă va reduce veniturile statului

Bugetul de stat ar putea pierde anul viitor 7,5 milioane de lei din cauza impozitării tichetelor de masă. La această concluzie, paradoxală la prima vedere, au ajuns experții iData, care au realizat un studiu în acest sens. NM relatează, cum e posibil așa ceva și cum bugetul „câștigă” acum din tichetele care nu sunt impozitate.

Compania iData a prezentat studiul la 2 decembrie. Conform informațiilor iData, a fost realizat un sondaj cu participarea a patru companii emitente de tichete, 41 de companii care oferă tichete de masă angajaților și șase companii care oferă produse în baza acestor tichete (rețele de retail și unități de alimentație publică). În baza sondajelor și a informațiilor Serviciului Fiscal de Stat, experții iData au calculat, câte impozite ar putea obține statul dacă tichetele nu vor fi impozitate nici în continuare și cât ar putea încasa după ce vor intra în vigoare amendamentele la Codul fiscal, care prevăd impozitarea tichetelor de masă.

Experții au luat în calcul datele pentru luna iunie 2019 (aceasta a fost perioada de vârf după numărul de tichete eliberate). Conform datelor Serviciului Fiscal de Stat, în luna iunie, în Moldova, au fost acordate 638,7 mii de tichete de masă în valoare totală de 25,55 de milioane de lei. Deci, valoarea anuală a tichetelor de masă ar putea fi de 306,6 milioane de lei. Din acești bani, în buget ajung TVA și alte impozite (în special, impozitul pe venit), care sunt achitate de rețelele de retail și unitățile de alimentație publică.

Astfel, conform estimărilor iData, din aceste 306,6 milioane de lei, bugetul va încasa aproximativ 57,2 milioane de lei, ponderea cea mai mare constituind-o TVA (experții au calculat TVA medie de 14,65%, ținând cont de faptul că serviciile HoReCa  achită deocamdată TVA de 10%, iar pentru unele produse alimentare, TVA este redusă până la 8%).

Potrivit informațiilor iData, de la începutul anului viitor, după ce din tichetele de masă vor fi plătite contribuții la fondul social (24%), 62% din companiile chestionate intenționează să renunțe la tichetele de masă. Astfel, conform estimărilor experților, celelalte companii vor acorda angajaților tichete în valoare de 116,5 milioane de lei, din care bugetul va încasa impozite de 49,69 milioane de lei anual (27,96 milioane de lei – contribuții la fondul social, 21,73 milioane de lei – alte impozite). Iar Ministerul Finanțelor preconizează să încaseze suplimentar la buget, în anul 2020, 120 de milioane de lei.

Experții au calculat cel de-al treilea scenariu presupunând că încă doi-trei ani, guvernarea nu va impozita tichetele de masă. În acest caz, conform estimărilor iData, numărul utilizatorilor de tichete de masă ar putea crește până la 100 de mii, iar valoarea totală a acestora ar putea ajunge până la 1 miliard de lei. Din acestea, statul ar încasa adițional în bugetul național 186,5 milioane de lei anual.

Experții susțin că acum, piața tichetelor de masă din Moldova este dezvoltată insuficient. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, aproape 50 de mii de angajați beneficiază de tichete, iar volumul tichetelor în echivalent bănesc constituie doar 0,5% din piața comerțului intern.

Compania iData a efectuat acest studiu pentru câteva asociații de business din Moldova: Camera de Comerț Americană din Modova, Asociația Businessului European, Asociația Investitorilor din România și Camera de Comerț și Industrie „Moldova -Franța”.

NM nu a reușit să obțină un comentariu de la Ministerul Finanțelor: cei de la minister au promis că vor răspunde mai târziu la demers, dar la momentul publicării articolului, răspunsul nu a venit.

Potrivit afirmațiilor lui Veaceslav Ioniță, expert economic IDIS Viitorul, tichetele de masă au avut două scopuri:  de a scoate din umbră veniturile businessului și de a îmbunătăți atitudinea angajatului față de compania în care lucrează. „A fost riscant că unele companii vor începe să plătească o parte din salariu prin tichete, de aceea am interzis prin lege micșorarea salariilor din contul tichetelor”, a menționat expertul. În opinia sa, după impozitarea tichetelor, toți vor fi în pierdere. Atunci când tichetele nu se impozitează, angajatorul poate reduce baza impozabilă, iar tichetele încurajează consumul și aduc venit statului sub formă de TVA, a precizat Ioniță. După impozitarea tichetelor, acestea vor fi eliberate doar de companiile mari, care și până acum își asigurau angajații cu prânzuri, dar și piața tichetelor va fi „distrusă”, a mai spus expertul.

***

Ținem să reamintim că Legea cu privire la tichetele de masă a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018. Legea prevede că tichetele sunt acordate angajaților la sfârșitul lunii, suplimentar, calculându-se câte 45 de lei pentru o zi lucrătoare. Angajatorii sunt scutiți de plata contribuțiilor sociale și a altor impozite din aceste sume. Cu aceste tichete de masă pot fi achitate prânzurile în unitățile de alimentație publică sau pot fi cumpărate produse în magazinele care au încheiat contracte cu companiile emitente de tichete. Alte mărfuri, inclusiv alcoolul și țigările, nu pot fi procurate din contul tichetelor.

După schimbarea guvernării în Moldova în luna iunie 2019, noul guvern a criticat ideea tichetelor: nu le-a plăcut faptul că din tichetele de masă, deci, dintr-o parte a salariului, angajatorii nu plătesc niciun fel de impozite, iar angajații nu pot alege cum să cheltuiască acești bani. Asociațiile de business afirmau că nu e așa, întrucât tichetele de masă nu sunt parte a salariului, ci un bonus suplimentar la acesta.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: