Când se vor întruni deputații în ședință? Precizările conducerii Parlamentului
Full Article 2 minutes read

Când se vor întruni deputații în ședință? Precizările conducerii Parlamentului

O cerere de convocare a unei sesiuni extraordinare sau speciale a Parlamentului nu a fost depusă. Astfel, conform regulamentului, Parlamentul se va întruni în sesiunea ordinară de primăvară care începe în luna februarie. Informația a fost confirmată pentru NM de către Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova, în urma unei solicitări din 12 ianuarie.

„Conform Regulamentului Parlamentului, sesiunea ordinară de primăvară începe în luna februarie. În perioada dintre sesiunile ordinare, Parlamentul poate fi convocat în sesiune extraordinară sau specială la cererea Președintelui Republicii Moldova, a Președintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputați”, au declarat reprezentanții Direcției.

Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare sau speciale se depune în scris la Biroul Permanent. „Până în prezent, nu au fost depuse astfel de cereri”, au adăugat cei de la Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului pentru NM.

***

De menționat că Partidul Socialiștilor a publicat pe 12 ianuarie o declarație prin care solicită convocarea, de urgență, a ședinței Parlamentului. O solicitare în acest sens a fost lansată, în ajun, și de Partidul „ȘOR”.

Socialiștii au acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate că ar promova „o politică de genocid împotriva poporului propriu” din cauza majorărilor înregistrate în ultima perioadă. În acest fel, Partidul Socialiştilor cere convocarea imediată a şedinţei extraordinare a Parlamentului, audierea raportului prim-ministrului şi al ministrului responsabil de energetică pentru a elabora măsuri urgente de susţinere a populaţiei.

Și Partidul „ȘOR” a solicitat convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului, în contextul crizei energetice. Mai exact, reprezentanții formațiunii consideră că trebuie votat, în regim de urgență, proiectul de lege elaborat de aceștia, privind compensarea integrală a diferenței de tarif pentru consumul de gaze naturale.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: