Cât de pregătită este Moldova pentru impactul unui eventual atac nuclear? Răspunsul lui Igor Grosu
Full Article 2 minutes read

Cât de pregătită este Moldova pentru impactul unui eventual atac nuclear? Răspunsul lui Igor Grosu

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, declară că Republica Moldova este pregătită în măsura posibilităților pentru impactul unui eventual atac nuclear declanșat de Rusia. Șeful Legislativului a declarat pentru presa de peste Prut că autoritățile moldovenești au întreprins acțiuni în domeniul sănătății dar și pe segmentul informării populației.

„Noi avem achiziţiile făcute deja, am consultat şi protocoalele din România. Acele pastile de iod care trebuie distribuite populaţiei trebuie să le avem în cantităţi suficiente. Sunt deja distribuite în reţeaua de centre la nivel teritorial. Sunt protocoale exacte cu ce trebuie să facem, informaţii pentru cetăţeni, cum trebuie să se comporte într-o situaţie sau alta”, a declarat pentru Agerpres, Igor Grosu.

Oficialul a mai precizat că Moldova este în contact permanent cu România și Ucraina.

„Dincolo de pericolul şi ameninţările la care recurge Federaţia Rusă, să nu uităm că mai există şi infrastructura centralelor nucleare, care folosesc acest combustibil, şi atunci ne putem aştepta şi la aceste provocări. Bine, proximitatea nu e aşa de îndepărtată şi bineînţeles că noi în Moldova înţelegem foarte bine şi avem instrumentarul pregătit”, a spus Grosu.

Cu toate acestea el și-a exprimat speranța că în ultimă instanţă va prevala raţiunea şi nu se va recurge la astfel de arme, chiar şi tactice.

„Ar fi nişte consecinţe, inclusiv pentru partea care va recurge la astfel de atacuri, pentru că roza vânturilor nu întreabă pe nimeni şi nu ascultă de nimeni. Eu sunt convins că şi cei care recurg la astfel de ameninţări îşi dau bine seama care pot fi consecinţele inclusiv pentru cetăţenii lor”, a mai spus Grosu.

De menționat că de la începutul războiului în Ucraina, liderul de la Kremlin a amenințat de mai multe ori cu arme nucleare, dacă integritatea teritorială a Rusiei va fi în pericol.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: