Câte paturi sunt disponibile în spitale, în cazul răspândirii coronavirusului de tip nou
Full Article 3 minutes read

Câte paturi sunt disponibile în spitale, în cazul răspândirii coronavirusului de tip nou

Patru instituții medicale sunt pregătite și deja pot primi eventuali pacienți infectați cu coronavirus. Autoritățile anunță că mai există o instituție rezervă, în afara orașului, care ar putea fi utilizată în caz de necesitate. Deocamdată, acolo nu există niciun pacient. Informațiile au fost oferite de ministrul Sănătății Viorica Dumbrăveanu, după ședința Punctului Focal din 10 martie.

Astfel, potrivit autorităților, 4 instituții medicale sunt pregătite și preiau pacienții cu suspiciune de coronavirus de tip nou:

– Spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă” , cu o capacitate totală de 165 paturi, dintre care 29 de paturi doar pentru pacienții infectați COVID-19;

– Spitalul clinic municipal boli contagioase pentru copii, care preia minorii cu forme ușoare, medii și pacienții suspecți de infectare cu COVID-19, a cărei capacitate totală este de 100 de paturi, la moment 30 sunt pentru acestei categorii de pacienți;

– Spitalul clinic republican, care preia cazurile grave și extrem de grave – disponibile 15 paturi de terapie intensivă și 4 boxe complet izolate;

– Institutul Mamei și Copilului, pentru copiii cu forme grave și extrem de grave – 5 paturi de terapie intensivă și, în total, 20 de paturi pentru copiii care vor dezvolta forme grave.

Pe lângă acestea, ar putea fi utilizat Spitalul clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care are o capacitate totală de 280 de paturi și în scurt timp, în caz de necesitate, vor putea fi utilizate.

Mai mult, ministrul Sănătății a precizat că instituția dispune de o instituție de rezervă în afara Chișinăului, în cadrul căreia, în prezent, nu este spitalizat niciun pacient. Aceasta a refuzat să numească despre ce fel de instituție este vorba.

La ședința Punctului Focal s-a decis, totodată, fortificarea măsurilor de prevenție în cadrul instituțiilor de învățământ.

„Deocamdată nu se va declara vacanță, pentru că apar alte probleme legate de cu cine vor sta acești copii acasă”, a mai spus ministrul Sănătății.

În ceea ce ține de școli și grădinițe, ministrul a precizat că, deocamdată, acestea vor funcționa în regim normal.

„Vom elabora câteva scenarii. Trebuie să decidem închiderea procesului educațional în cadrul unei instituții, dacă va exista acolo un focar sau închiderea la nivel regional a procesului educațional, dacă va exista necesitatea. Toate aceste scenarii vor fi discutate suplimentar, în conlucrare cu OMS. Până la moment nu am văzut necesitatea de a întrerupe procesul educațional”, a adăugat Viorica Dumbrăveanu.

Cât despre starea pacientei infectate cu COVID-19, directorul Spitalului Republican a precizat că, în ultimele 24 de ore, starea este s-a îmbunătățit ușor.

„La ora 4.00 a stat așezată 10 min, a mâncat singură, constată singură că se simte mai bine, noi, din analize vedem că situația este stagnantă, dar reieșind din ceea ce spune ea, cred că este puțin mai bine”, a menționat Anatol Ciubotaru.

Amintim că o moldoveancă de 48 de ani a fost diagnosticată cu COVID-19. Ea a ajuns în stare gravă, sâmbătă, 7 martie, cu o cursă Milano-Chișinău și a fost spitalizată.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: