Știri

În extravilanul satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, a fost depistată o porțiune de teren arsă, precum și fragmente de metal și plastic. Înainte de aceasta, o persoană ar fi auzit o explozie puternică. Despre acest lucru a anunțat Poliția de Frontieră în dimineața zilei de 2 septembrie, adăugând că la

La alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei din 15 noiembrie vor fi aleși 35 de deputați. Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în ședința din 1 septembrie, cum vor fi repartizate mandatele între cele 26 de localități din autonomie. Cele mai multe mandate îi revin municipiului Comrat – patru. Ceadîr-Lunga

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) consideră insuficientă majorarea salarială de 14% discutată pentru 2027 și insistă asupra unei creșteri de cel puțin 20–30%. Poziția a fost reiterată pe 1 septembrie, în urma negocierilor cu Guvernul, la care a participat și premierul Vasile Tofan. Discuțiile au vizat situația salariilor

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat din oficiu în cazul femeii de 42 de ani din Măgdăcești, raionul Criuleni, care ar fi fost ucisă de soțul său, deși se afla sub protecția statului. Ombudsmanul va verifica modul în care a fost aplicată și supravegheată ordonanța de protecție emisă anterior în

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) avertizează asupra informațiilor „alarmiste” despre amenzile prevăzute de noua legislație privind protecția datelor cu caracter personal. Instituția precizează că încălcarea legii nu înseamnă automat o amendă de până la două milioane de lei și explică că sancțiunile vor fi aplicate gradual.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor fi organizate pe 15 noiembrie, concomitent cu scrutinul electoral pentru Adunarea Populară. Data a fost stabilită de Comisia Electorală Centrală (CEC) pe 1 septembrie, după Adunarea Populară a Găgăuziei nu a adoptat o hotărâre în acest sens în termenul prevăzut de lege.

Vicedirectorului companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM), Andrei Zapșa, înscris la concursul pentru funcția de director general TRM, a primit aviz negativ din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), după verificările candidaților. În continuarea, Consiliul de Supraveghere al TRM, care organizează competiția, urmează să decidă asupra reconfirmării candidaturii sale. Contactat de

Ședința Adunării Populare a Găgăuziei (APG), la care urma să fie stabilită data alegerilor pentru funcția de bașcan, nu a avut loc din lipsă de cvorum. În sală s-au prezentat doar 10 deputați. Este a doua oară, în mai puțin de zece zile, când ședința convocată pentru discutarea acestui subiect

Prețurile la carburanți continuă să oscileze în Republica Moldova. Începând de miercuri, 2 septembrie, șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și mai puțin pentru motorină, potrivit noilor tarife stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Conform ANRE, prețul maxim de comercializare pentru benzina A95 va fi de

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) a inițiat o anchetă internă în cazul soților găsiți morți pe 31 august, în raionul Criuleni. Instituția anunță că va verifica cum a fost monitorizat bărbatul, care avea interdicția de a se apropia de soția sa. Potrivit INP, verificările vor viza respectarea procedurilor și obligațiilor

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x