Premierul Vasile Tofan și omologul său român, Luca Niculescu, susțin o conferință de presă comună la Chișinău, după discuțiile de la Guvern. NewsMaker transmite în direct declarațiile celor doi oficiali. Luca Niculescu se află în prima sa vizită oficială în Republica Moldova, după învestirea Guvernului său pe 20 octombrie. Agenda
Ministra Finanțelor,Victoria Belous, a declarat că statul a încasat peste 2,8 milioane de lei din TVA și accize aplicate unor mărfuri introduse de agenții economici din stânga Nistrului, în perioada 1 septembrie – 25 octombrie. Cele mai mari sume au provenit din comercializarea bijuteriilor și a berii. Afirmațiile au fost
Datele personale a circa 750.000 de persoane au fost extrase neautorizat în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale din ultimele zile, arată estimărilor preliminare anunțate de Agenția de Guvernare Electronică (AGE). Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, venituri și bunuri. Datele cardurilor bancare nu
Victimele persecuțiilor din regiunea transnistreană trebuie să poată primi ajutor prin Fondul de convergență, susține Promo-LEX. Asociația propune asistență juridică, medicală și psihologică, iar la nevoie – cazare de urgență. În acest sens, organizația a transmis autorităților 34 de propuneri de modificare a regulamentului fondului, aflat în consultare publică până
Centrul perinatal din cadrul Spitalului Raional Criuleni își va relua activitatea pe 2 noiembrie, după ce a fost închis pe fondul demisiei singurului medic neonatolog. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, care a precizat că acesta va oferi servicii medicale obstetricale, ginecologice și perinatale femeilor și nou-născuților din raioanele
Fermieri din mai multe raioane sunt gata să iasă pe 29 și 30 octombrie la proteste cu tehnica agricolă, dacă Parlamentul nu prelungește în această săptămână licențierea importurilor de cereale și oleaginoase. Asociația „Forța Fermierilor” avertizează, într-un comunicat emis pe 27 octombrie, că în unele raioane au fost deja stabilite
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a refuzat vineri, 23 octombrie, extrădarea cetățeanului rus Andrei Nemolyakin în Federația Rusă, unde este acuzat de escrocherie în proporții deosebit de mari. Instanța a motivat decizia prin riscul ca acesta să fie supus torturii sau tratamentelor inumane și să nu beneficieze de un proces echitabil.
Majoritatea locuitorilor Găgăuziei văd viitorul regiunii în cadrul Republicii Moldova, însă opiniile diferă în privința statutului autonomiei. Cei mai mulți, 39%, își doresc mai multe competențe și drepturi pentru regiune, în timp ce 7% susțin independența acesteia, potrivit unui sondaj prezentat pe 27 octombrie de compania sociologică IMAS. Participanții la
Clienții noștri își găsesc mașinile proprii deja adăugate în maibank, dupǎ acordul acestora și pot adăuga mașinile familiei sau ale prietenilor, având acces, pentru fiecare dintre ele, la RCA, Carte Verde, taxa de drum. Totodată șoferul își poate vedea clasa Bonus-Malus sau sǎ vadǎ în timp real amenzile sale și
Îți prezentăm în continuare ofertele de muncă bine plătite din Chișinău, pregătite de site-ul Rabota.md. Această selecție include oportunități pentru agenți de vânzări, specialiști în marketing, top manageri și alți specialiști. Compania de trucking Arctic Transportation caută un angajat pentru funcția de Safety Specialist și îi propune un salariu cuprins