Un fost deputat care ar fi activat neoficial în interesul partidelor ce au format Blocul Politic „Victorie/Победа” a fost trimis pe banca acuzaților, anunță Procuratura Anticorupție. Potrivit surselor NewsMaker, este vorba despre Viorel Melnic, un apropiat al fugarului condamnat Ilan Șor. Acesta este acuzat de finanțarea ilegală a partidelor politice
Rezerva de apă care permitea lacului de acumulare de pe Nistru să compenseze afluxul natural scăzut este practic epuizată, susține fostul viceministru al Ecologiei din Ucraina, Mihail Horev. Potrivit acestuia, volumul de apă evacuat în aval ajunge să fie limitat de resursele disponibile în lac, scrie publicația ucraineană „Glavcom”. Horev
Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile românești să își extindă investițiile în Republica Moldova. Mesajul a fost transmis la o masă rotundă organizată în cadrul Moldova Business Week 2026, la care au participat peste 60 de reprezentanți ai companiilor din România, potrivit unui comunicat al Guvernului. „La Chișinău aveți un Guvern
Un adolescent în vârstă de 17 ani a murit, iar alți trei tineri au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier care a avut loc în seara zilei de 28 septembrie, în satul Rujnița, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 18 ani care nu deține
Tarifele la gaze și încălzire: ANRE, proteste De la 1 octombrie, gazul în Moldova se va scumpi cu încă 5,84 lei — până la 26,14 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Și asta la doar o lună după majorarea precedentă. În același timp, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, consideră că în perioada următoare tariful la gaze va crește până la 40 de lei pentru un metru cub. În plus, din octombrie vor crește și tarifele pentru încălzire în Moldova — pentru
Rețelele sociale și finanțarea ilicită se numără printre riscurile pentru alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie, consideră ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian. Diplomatul a declarat, într-un interviu pentru „Veridica”, că Ankara nu susține un anumit candidat la funcția de bașcan sau o anumită componență a Adunării Populare și
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 27 spre 28 septembrie și în dimineața zilei de luni, soldate cu morți și răniți. Șefa statului susține că Rusia „trebuie să răspundă pentru crimele sale”, iar Ucraina să fie sprijinită în continuare „pentru
Nivelul apei în Nistru rămâne la „cote minime alarmante”, a anunțat pe 28 septembrie ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, autoritățile caută soluții pentru a menține alimentarea cu apă potabilă, dar avertizează că stația de captare care deservește Chișinăul este „unul dintre punctele vulnerabile”. NewsMaker a mers la Naslavcea, în
Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a fost luat la rost de un bărbat la protestul din 28 septembrie, organizat în fața ANRE împotriva scumpirii gazului și a căldurii. Bărbatul i-a reproșat parlamentarului apropierea de socialiști și de liderul lor, Igor Dodon, și l-a îndemnat să protesteze separat. Schimbul de
În Republica Moldova a fost lansat sistemul informațional „Registrul Fermierilor”. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, înregistrarea în registru devine o cerință obligatorie pentru fermierii care intenționează să acceseze sprijin financiar din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR). Potrivit Ministerului, registrul va asigura evidența digitală, la