Președinta Maia Sandu a vorbit, pe 5 iunie – în cadrul unor declarații pentru presă, despre costurile Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 1 iunie la Bulboaca. Potrivit șefei statului, beneficiile depășesc cu mult costurile. Totodată, Sandu a declarat că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene o
Mai multe companii și cetățeni din Moldova au găsit o modalitate de a cumpăra gaze naturale de două ori mai ieftine decât tariful în vigoare, înainte ca autoritățile să ia o decizie de micșorare a acestuia. Cum poate fi aplicat în practică acest truc de orice doritor de a plăti
Uniunea Europeană crește sprijinul financiar pentru Republica Moldova de aproape trei ori. Anunțul a fost făcut de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu președinta Maia Sandu la Chișinău. Potrivit înaltei oficiale europene, UE va oferi adițional țării noastre 1,6
Un suport bugetar în valoare de 211 milioane de dolari va fi oferit Republicii Moldova, în vederea creșterii economice și dezvoltării programelor sociale, de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Un proiect de hotărâre privind încheierea Acordului de finanțare în acest sens a fost aprobat, pe 31 mai,
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru anul 2023. Potrivit documentului, atât veniturile, cât și cheltuielile bugetului de stat se majorează cu 1,406 miliarde de lei. Veniturile bugetului de stat cresc cu 2,2% și vor constitui 66,274 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,7% și vor constitui 84,602 miliarde
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va avea pârghiile necesare pentru a interveni cât mai rapid în revizuirea tarifelor pentru furnizarea gazelor naturale. În același timp, consumatorii care încheie contracte cu alți furnizori, vor trebui să achite, la fel ca ceilalți, devierile tarifare neachitate. Declarațiile au fost făcute de
Consiliul European a decis pe 30 mai să dubleze asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova, promisă de UE în urmă cu un an. În total, Moldova va primi 295 milioane de euro, dintre care 220 milioane de euro reprezintă un împrumut, iar 75 milioane de euro – grant. După cum se
Salariile miniștrilor ar putea crește, din 1 iunie, practic, de două ori. Prevederile sunt incluse într-un proiect de modificare a bugetului de stat, care se află deja pe ordinea de zi a ședinței Cabinetului de miniștri din 31 mai. Potrivit documentului făcut public, valoarea de referință pentru calculul salariilor miniștrilor
Un cetățean al Republicii Moldova, consumator casnic, va procura gaze naturale la un tarif de două ori mai mic față de prețul achitat de moldoveni pentru un metru cub de gaze. Anunțul a fost făcut de liderul Partidului „Nostru”, Renato Usatîi, într-o conferință de presă. Potrivit contractului, încheiat pentru o
În 2022, bașcanul UTA Găgăuzia a purtat haine, accesorii și bijuterii, care valorează mult mai mult de cât salariul ei anual. Nokta scrie că șefa autonomiei are peste 40 de sacouri diferite costul cărora începe de la 200 de euro, bijuterii de 2 000 de dolari, 5 perechi de ceasuri