Justiție

Procuratura Anticorupție informează că magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au examinat demersul procurorului anticorupție de prelungire a măsurii preventive sub formă de arest preventiv, pe un termen de 30 zile, în privința ex-directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari. în rezultatul examinării, magistrații au admis parțial demersul procurorilor

Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat o interceptare în dosarul finanțării ilegale a Partidului „ȘOR”. În înregistrare se aude un bărbat, care se adresează către un interlocutor pe care îl numește „Ilancik” și cu care discută despre anume sume de bani aduse de un oarecare „Vitea”. Contactați de NM, reprezentanții

Procuratura Anticorupție anunță că pe 18 iulie curent, procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea unui fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de corupere activă. Potrivit surselor NM, este vorba despre Eugeniu Nichiforciuc. Procuratura spune că s-a constatat că fostul deputat, în perioada lunilor mai–iulie a anului

Fostul președinte al țării Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost luată în această dimineața de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care au prelungit arestul la domiciliu pe numele lui Dodon cu încă 30 de zile. Anunțul a fost făcut de procurorul de caz, Petru Iarmaliuc. „Instanța

Oamenii legii au inițiat în dimineața de 21 iulie percheziții într-un dosar penal pornit pe faptul finanțării ilegale a Partidului „ȘOR”. Informația a fost confirmată pentru NM de către Mariana Cherpec, reprezentanta Procuraturii Anticorupție, care a precizat că sunt vizate mai multe locații. „În acest moment, procurorii anticorupție în comun

Ședința de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, unde procurorii au cerut prelungirea arestului la domiciliu în cazul fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost întreruptă. Magistrații se vor expune pe 21 iulie, dacă admit sau nu demersul procurorilor. Petru Iarmaliuc, procurorul care instrumentează cazul lui Igor Dodon, a

Procurorii din cadrul Procuraturii raionului Orhei au expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a două minore din Orhei. Acestea ar fi agresat o altă minoră. Pe 20 iulie curent, reprezentanții Procuraturii Generale au venit cu mai multe detalii. Cele două minore sunt acuzate că în noaptea de

Procuratura Anticorupție anunță că magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul formulat de apărătorii fostei deputate Violeta Ivanov, vizată într-o cauză penală de îmbogățire ilicită. Astfel, s-a dispus înlocuirea măsurii preventive, din arest la domiciliu în liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile. Decizia Curții

Doi presupuși complici ai lui Igor Dodon, vizați în dosarul penal pornit pe numele fostului președinte al țării, au părăsit teritoriul Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost făcută de procurorul care instrumentează cazul lui Igor Dodon, Petru Iarmaliuc. În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR

Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon susține că procurorii ar încerca să obțină interdicția discuțiilor sale cu presa. Declarația a fost făcută pe 19 iulie, la Judecătorie, unde urma să fie examinată cererea privind prelungirea termenului de arest la domiciliu. Ședința a fost amânată pentru 20 iulie. La rândul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x