Majoritatea cetățenilor Republicii Moldova consideră că țara merge într-o direcție greșită. Acest lucru reiese din rezultatele unui sondaj realizat de compania sociologică IMAS, care a fost prezentat miercuri, 17 iunie. Potrivit cercetării, 56% dintre respondenți sunt de părere că situația din țară evoluează într-o direcție greșită, în timp ce 37%
Federația Patronală a Constructorilor, Drumarilor și Producătorilor de Materiale de Construcție „CONDRUMAT” a emis astăzi, 17 iunie, o declarație în care critică proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Organizația susține că măsurile propuse ar putea afecta sectorul construcțiilor și duce la scumpirea locuințelor. Totodată, aceasta a solicitat Guvernului și Parlamentului
Militarul rănit în timpul unui exercițiu desfășurat la Centrul de Instruire al Brigăzii de Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți a fost victima unei încălcări a regulilor de mânuire a armelor. Precizarea a fost făcută de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, după ședința Guvernului din 17 iunie. Nosatîi a declarat că incidentul
Centrul Național Anticorupție (CNA) desfășoară percheziții într-un dosar ce vizează obținerea frauduloasă a certificatelor internaționale Certiport. În cauză sunt investigate presupuse fapte de corupție comise în procesul de organizare și desfășurare a acestor examene. Potrivit CNA, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor din cadrul unei entități autorizate să organizeze examene
Militarul în termen rănit prin împușcare pe 16 iunie, la Bălți, în timpul unor activități de instruire, a fost operat cu succes, anunță Ministerul Apărării. Potrivit medicilor, tânărul se află „în afara oricărui pericol”. „La această oră, prognosticul privind starea de sănătate a militarului este pozitiv”, a declarat pentru NewsMaker
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) avertizează că datele personale ale cetățenilor Republicii Moldova sunt colectate masiv de serviciile speciale ale Federației Ruse cu scopul de a fi folosite ulterior în scheme de fraudă și escrocherii. Cum sunt colectate datele și ce legătură are Șor Instituția anunță, pe 17 iunie,
Asociația „Forța Fermierilor” va continua dialogul cu autoritățile privind revendicările agricultorilor, însă avertizează că va organiza un protest regional pe 24 iunie, în cazul în care nu vor exista progrese în soluționarea problemelor semnalate. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului organizației, desfășurată pe 16 iunie. Potrivit unui comunicat
Compania estoniană kood/Moldova a lansat înscrierile pentru primul Sprint de Selecție organizat în Moldova, un program gratuit de pregătire în IT. Programul se adresează oricui își dorește o carieră în domeniul tehnologiei, fie tineri la început de drum, fie adulți care vor să-și schimbe meseria, fără să fie nevoie de
Un militar în termen a ajuns la spital după ce a fost rănit în regiunea abdomenului, astăzi, 16 iunie. Ministerul Apărării informează că incidentul a avut loc în timpul activităților de instruire, în urma unei împușcături produse accidental cu arma din dotare, de tip Glock 19, de către un alt
Activitățile de cultură, agrement, mass-media și sport ocupă în medie 3,2 ore pe zi din timpul populației Republicii Moldova de 15 ani și peste, în creștere față de 2012, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS) pentru anul 2025. În cadrul acestor activități, cititul a fost practicat de 8,8% din