Vinurile din Republica Moldova au fost premiate cu 119 medalii la un concurs internațional desfășurat în Germania. Dintre acestea, 75 sunt de aur, iar una este o medalie Grand Gold, cea mai înaltă distincție acordată vinurilor cu profil de excepție. Informațiile au fost comunicate pe 9 martie de Ministerul Agriculturii
Acțiunile sau inacțiunile directorului grădiniței nr. 133 din Chișinău urmează să fie verificate, după ce o educatoare a instituției ar fi lovit copiii. În situația în care se vor depista încălcări din partea administrației, vor fi emise sancțiuni. Declarațiile au fost făcute pe 9 martie de șeful adjunct al Direcției
Studenții basarabeni care studiază în România nu mai pot cumula bursa de merit cu bursa acordată românilor de pretutindeni, după ce măsurile de austeritate adoptate de Ministerul Educației din România au redus cu 40% fondul total de burse. A fost eliminată și plata burselor pe perioada verii, potrivit Moldova 1.
Două echipe de salvatori și pompieri au instalat o pernă pneumatică în curtea unui bloc de locuit din Durlești. Aceasta a permis amortizarea căderii unei persoane de la înălțime. Informațiile au fost comunicate pe 9 martie de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care a menționat că astfel a
Săptămâna aceasta, în perioada 9-15 martie, în Republica Moldova maximele vor ajunge până la +18°C în sudul țării, iar minimele până la -5°C în partea de nord. Datele se regăsesc pe platforma Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În nordul țării, în această săptămână, pe timpul zilei se vor înregistra temperaturi între
Mai multe persoane au participat pe 8 martie la un marș feminist în Chișinău, organizat de Platforma pentru Egalitate de Gen, Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare și alte organizații neguvernamentale.Marșul s-a desfășurat sub sloganul „Statul la nevoie se cunoaște: Femei în siguranță. Dreptate în instanță!” și a inclus opriri în
Zeci de școli auto din Republica Moldova vor trebui să-și îmbunătățească modalitățile de predare, după ce nu au reușit să atingă rata minimă de promovare a examenelor, potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, care a analizat rezultatele din ultimii trei ani, potrivit TVR Moldova. Cele mai slabe rezultate
Comunitatea din Hîncești este în doliu după moartea neașteptată a Ludmilei Vartic, educatoare la grădinița „Andrieș” și mamă a două fetițe. Mai multe organizații neguvernamentale și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că moartea nu a fost un accident și acuzându-l pe soțul femeii, Dumitru Vartic — vicepreședinte al
Cetățenii moldoveni aflați în Israel pot începe să rezerve bilete de avion, după ce Aeroportul Ben Gurion a primit autorizația de a relua treptat zborurile de ieșire începând de duminică, 8 martie. Restricțiile de securitate rămân însă în vigoare până luni, 9 martie, ora 20:00, iar zborurile sunt deocamdată operate
Conducerea țării a transmis pe 8 martie mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, aducând un omagiu contribuției femeilor din Republica Moldova în familie, societate și stat. Președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Alexandru Munteanu au subliniat, fiecare în parte, că respectul față de femei