Viață

Punctul de trecere a frontierei Palanca–Maiaki–Udobnoe și-a reluat activitatea după aproape șapte de întrerupere, în urma incidentului în care un proiectil a lovit un autobuz de rută. Poliția de Frontieră a anunțat că angajatul rănit este în stare stabilă și se află în afara oricărui pericol. Potrivit instituției, polițistul beneficiază

Compania FlyOne reduce numărul de zboruri pe anumite destinații și anunță că va respecta drepturile pasagerilor, dacă unele curse vor fi anulate. Președintele Consiliului de administrație al companiei, Vladimir Cebotari, a declarat pentru NewsMaker că decizia este legată de cererea scăzută și de ceea ce el numește „presiuni” din partea

Numărul persoanelor afectate de toxiinfecția alimentară înregistrată după un eveniment privat din orașul Florești a ajuns la 63, dintre care 19 sunt copii. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), 14 persoane au fost spitalizate, iar la opt bolnavi a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis. ANSP a precizat că noile

Un proiectil a căzut în apropierea punctului de trecere a frontierei Palanca în dimineața zilei de 5 octombrie, a ricoșat de la sol și a lovit un autobuz de rută care staționa lângă barieră. Potrivit Poliției de Frontieră, un angajat al instituției a fost ușor rănit, iar activitatea punctului de

Ruta municipală de troleibuz nr. 30, care circulă spre Aeroportul Internațional Chișinău, își schimbă traseul începând cu 5 octombrie. Troleibuzele vor opri în mai multe stații de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, inclusiv la „Universitatea de Medicină și Farmacie”. Ruta va purta denumirea „Universitatea de Medicină și Farmacie

Scăderea nivelului apei din râul Prut riscă să afecteze stația de captare care alimentează 11 localități, inclusiv orașul Leova. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat, pe 4 octombrie, că autoritățile pregătesc lucrări pentru a preveni întreruperea furnizării apei. Potrivit acestuia, stația funcționează, în prezent, în regim normal. Hajder a precizat

Nouă producători de vinuri de casă au fost desemnați câștigători ai celei de-a XXIV-a ediții a concursului „Polobocul de Aur”. Ceremonia de premiere a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul Zilei Naționale a Vinului 2026. La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Industriei

Șoferii din Republica Moldova vor plăti mai mult pentru asigurarea obligatorie RCA începând de astăzi, 4 octombrie. Prima de bază crește de la 1 257 la 1 420 de lei. Cele mai mari majorări îi vizează pe conducătorii auto fără experiență și pe cei cu un istoric negativ de accidente.

Un accident rutier în care au fost implicate trei automobile s-a produs în dimineața de duminică, 4 octombrie, pe traseul R6 Chișinău–Orhei–Bălți, în apropierea localității Peresecina. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), într-un comunicat. Accidentul a avut

Un avion Boeing 737 MAX 8 al companiei TAROM, care poartă numele marelui canoist român Ivan Patzaichin, a efectuat, pe 3 octombrie, primul său zbor regulat, pe ruta București–Chișinău. Aeronava a fost adusă în România direct de la Seattle de un echipaj TAROM. La bordul cursei spre Chișinău s-au aflat

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x