Viață

Activele Lukoil de la Aeroportul Internațional Chișinău au trecut în proprietatea statului. Anunțul a fost făcut pe 29 ianuarie de Ministerul Energiei. Potrivit instituției, Agenția Proprietății Publice și aeroportul au finalizat procesul de inventariere și au semnat pe 29 ianuarie cu Lukoil Moldova actele de predare – primire ale complexului

Facturile mai mari la căldură din decembrie 2025, care au provocat nemulțumirea multor chișinăuieni, reflectă consumul real și condițiile meteo, nu erori de calcul. Precizarea a fost făcută de directorul general al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova. Acesta a explicat că livrarea agentului termic

Localitățile Crocmaz, Tudora, Caplani și Olănești, din raionul Ștefan Vodă, au inițiat procesul de amalgamare voluntară, o decizie menită să consolideze capacitatea administrativă și să îmbunătățească nivelul de trai al locuitorilor. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, aflat într-o vizită de lucru în Crocmaz, unde, cu sprijinul financiar

Într-o gospodărie din satul Coșnița, raionul Dubăsari, au fost descoperite oseminte umane în timpul lucrărilor de construcție la temelia casei. Informațiile au fost comunicate pe 29 ianuarie de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a anunțat că a fost dispusă efectuarea unei expertize pentru a stabili cauza și perioada decesului.

Guvernul Republicii Moldova nu va accepta semnarea niciunui document de reintegrare a regiunii transnistrene care să nu prevadă explicit respectarea suveranității și integrității teritoriale a statului, precum și menținerea fermă a cursului de integrare europeană. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în cadrul emisiunii „Новая неделя”

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a fost sesizat de mai mulți părinți după ce vloggerul și utilizatorul TikTok Dima White, acuzat într-un dosar penal pentru pornografie infantilă și trafic de copii, a avut acces pe teritoriul unei instituții de învățământ din Cahul și a publicat ulterior pe rețelele de socializare

Peste 100.000 de cetățeni români născuți în Republica Moldova au rămas fără carte de identitate în ultimii doi ani, după ce Parlamentul de la București a modificat legislația privind evidența și actele de identitate ale cetățenilor români. Potrivit autorităților române, aproximativ 20% dintre persoanele afectate au reușit deja să își

Un bărbat de 35 de ani, dispărut în Chișinău, a decedat după ce a fost lovit cu un obiect în timpul unui conflict. Patru bărbați și o femeie au fost reținuți. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, aceștia ar fi transportat cadavrul și l-ar fi abandonat în apropierea localității Vadul lui

Zece posturi de televiziune din Republica Moldova au fost amendate cu 248 de mii de lei pentru nerespectarea obligațiilor privind difuzarea programelor audiovizuale locale și a operelor realizate de producători independenți. Decizia a fost luată de Consiliul Audiovizualului (CA) în ședința din 28 ianuarie, în urma unui control efectuat în

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a avertizat că va organiza un protest în fața Agenției Naționale Transport Auto (ANTA). Pe 28 ianuarie, asociația a cerut reprezentanților ANTA și Ministerului Infrastructurii să intervină la „așa numita autogară amplasată pe str. Calea Moșilor 2/A” din capitală. Potrivit asociației, la

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x