Viață

O companie rusească legată de fugarul condamnat Ilan Șor a derulat tranzacții de 500 de milioane de dolari în doar patru luni din 2025, dintre care aproximativ 100 de milioane au trecut prin bănci din Kârgâzstan. Potrivit unei investigații The New York Times (NYT), citată de anticorupție.md, rețeaua a fost

În mai multe spații din Chișinău, pe parcursul lunii octombrie, vor fi expuse șase portrete ale unor persoane cu sindromul Down. Expoziția va face parte din campania „Arta de a fi”, o inițiativă implementată de Asociația Obștească „Prietena Mea”, în contextul în care luna octombrie este, la nivel internațional, dedicată

„Nu putem și nu trebuie să normalizăm asemenea incidente”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, după ce o dronă, preliminar identificată ca fiind de tip „Geran”, s-a prăbușit și a explodat în seara de 30 septembrie pe traseul Ivancea–Brănești, în raionul Orhei. Oficialul a condamnat încălcarea spațiului aerian și a

Accident în lanț în fața Președinției, în dimineața de 1 octombrie. O mașină s-a răsturnat după ce a lovit din spate un alt automobil, provocând un accident în care au fost implicate patru vehicule. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de ofițera de presă a Direcției de Poliție Chișinău, Cristina

Deputatul PAS și președintele Comisiei de anchetă pentru examinarea activității unor întreprinderi de stat, Dinu Plîngău, susține că fostul director al întreprinderii Moldatsa, Dumitru Vangheli, a solicitat o discuție cu el. Potrivit lui Plîngău, Vangheli a transmis o notificare în acest sens președintei Comisiei juridice, pentru numiri și imunități a

O dronă care ar fi de tip „Geran”, cu motor turboreactiv, a explodat în raionul Orhei, în seara zilei de 30 septembrie. Aceasta a fost depistată în apropierea traseului dintre localitățile Ivancea și Brănești și s-ar fi prăbușit după ce ar fi intrat în coliziune cu copacii. Obiectul aerian intrase

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe bd. Dacia din Chișinău, miercuri, 30 septembrie. Conform poliției capitalei, în accident au fost implicate un autobuz de rută și cinci automobile. Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea autobuzul, a schimbat

Republica Moldova va încheia luna septembrie cu înghețuri. În noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, temperatura va coborî pe alocuri până la −2°C. Primele înghețuri sunt posibile în nordul și centrul țării, în special în zonele joase. Anunțul a fost făcut de Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZM) a emis miercuri, 30 septembrie, o declarație în care solicită Parlamentului să renunțe la majorarea cotei TVA pentru zahăr de la 8% la 20% – măsură inclusă în proiectul politicii bugetar fiscale pentru 2027. Organizația a menționat că măsura ar putea duce la

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a acuzat Termoelectrica de săpături „fără autorizație de la Primărie” în Scuarul Catedralei. Între timp, el a prezentat un video în care a arătat că groapa săpată de Termoelectrica a fost acoperită, după ce a venit cu o asemenea solicitare către colegii săi. Totodată, Ceban

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x