Inspectoratul General de Poliție (IGP) respinge acuzațiile lansate de consilierul municipal din partea MAN, Ion Onța, care susține că dosarul penal în care este vizat pentru presupuse fapte de escrocherie ar fi fost fabricat la comanda șefului Inspectoratului Național de Investigații (INI), Arcadie Catlabuga. Într-un comunicat publicat pe 1 august,
Pe 1 august, NewsMaker împlinește 12 ani. Am apărut în 2014 ca o publicație care scria știri și articole în limba rusă, iar astăzi suntem mult mai mult decât un site. Pe măsură ce s-au schimbat obiceiurile, interesele și nevoile publicului nostru, am început să acordăm tot mai multă atenție
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, critică discursul deputatului „Democrația Acasă”, Alexandr Verșinin, despre „Giovana” din Parlament, dar și atitudinea față de colega sa din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Marcela Adam. Oficiala a catalogat afirmațiile politicianului drept „umilitoare” și „lipsite de respect”. „Am urmărit cu regret discursul
Vremea în Republica Moldova va fi caniculară sâmbătă, 1 august. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, nu sunt prognozate precipitații, iar vântul va sufla slab. În nordul țării, temperaturile vor urca până la +33°C pe parcursul zilei. Noaptea, mercurul din termometre va coborî până la +14°C. În centrul
Prim-ministrul Vasile Tofan și omologul său ucrainean, Serghei Korețkii, au avut vineri, 31 iulie, o discuție telefonică. În urma convorbirii, șeful Guvernului de la Chișinău a anunțat că Republica Moldova și Ucraina vor accelera implementarea unor proiecte comune de infrastructură și vor coopera pentru gestionarea situației hidrologice de pe Nistru.
Verificarea salariilor mari din sectorul public Guvernul va verifica cele mai mari 100 de salarii din sectorul public, iar pentru angajații care câștigă peste 52,2 mii de lei pe lună vor fi suspendate temporar primele și sporurile salariale, a anunțat premierul Vasile Tofan. Totodată, acesta a subliniat că un salariu mare nu
Astăzi, 1 august, NewsMaker împlinește 12 ani. Pe 27 august, Republica Moldova va sărbători 35 de ani de independență. Sunt aniversări de dimensiuni diferite, dar unite de aceeași întrebare: ce înseamnă, de fapt, să fii independent? Pentru o țară, independența înseamnă dreptul de a-și decide singură viitorul. Pentru o redacție,
Statele Unite și Republica Moldova își consolidează cooperarea pentru combaterea centrelor de apeluri frauduloase transnaționale. Ambasada SUA la Chișinău anunță că agenți ai FBI și ai Serviciului de Securitate Diplomatică s-au întâlnit în această săptămână cu reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova pentru a coordona eforturile
Deputații Adunării Populare a Găgăuziei nu au reușit să declare vacantă funcția de bașcan, după ce ședința convocată în acest scop a eșuat din lipsă de cvorum. Subiectul urma să fie examinat pentru prima dată astăzi, 31 iulie, după ce condamnarea Evgheniei Guțul la șapte ani de închisoare a devenit
Procuratura Anticorupție a anunțat, pe 31 iulie, că a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată cauza în care Ilan Șor este învinuit că ar fi organizat și coordonat delapidarea a 100 de milioane de dolari din activele Băncii de Economii (BEM). Potrivit Procuraturii Anticorupție, în comun