Texte

Militarii moldoveni din contingentul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii au început să poarte drapelul Republicii Moldova la braț în posturile militare din Zona de Securitate, începând cu 22 martie. Schimbarea vine la o săptămână după ce mai multe organizații ale veteranilor războiului din 1992 au solicitat oficial autorităților de

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține o conferință de presă după ședința Consiliului Național de Securitate. Ședința, anunțată în dimineața zilei și desfășurată începând cu ora 11:00, a avut ca subiect „măsurile necesare pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și pentru a preveni riscurile de securitate generate de acest fenomen”, potrivit

Ucraina ține Rusia departe de granițele Republicii Moldova, iar fiecare zi în care rezistă pe front este esențială pentru securitatea țării. Mesajul a fost transmis de vicepremierul și ministrul de Externe Mihai Popșoi pe 23 martie, la Chișinău, în cadrul Conferinței privind securitatea în regiunea Mării Negre, unde participă delegații

Motorina și benzina se apropie de 30 de lei/litru în Republica Moldova. Noile prețuri maxime, stabilite de ANRE, vor intra în vigoare pe 24 martie. Astfel, benzina A95 se scumpește cu 41 de bani și va costa 28,88 lei/litru, iar motorina se va scumpi cu 60 de bani și va

Procurorii au cerut 25 de ani de închisoare pentru fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, acuzat de fraudă bancară. Solicitarea a fost înaintată în cadrul ședinței de judecată din 23 martie, în timpul dezbaterilor judiciare. Vladimir Plahotniuc a lipsit și de la ședința de judecată de astăzi. Procurorul de caz, Alexandru

Locuitorii municipiului Bălți au fost anunțați că situația privind aprovizionarea cu apă se stabilizează treptat. Ultimele analize de laborator au arătat că apa din rețeaua de apeduct corespunde normelor stabilite și este potabilă. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov. Totuși, locuitorii au fost îndemnați să nu

11 persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma a două accidente rutiere. Unul a avut loc pe traseul Orhei, în seara zilei de 22 martie, iar celălalt pe traseul Strășeni–Ungheni, în noaptea de 22 spre 23 martie. Accidentele au fost raportate de Centrul Național de Asistență Medicală

Cum a fost 2025 pentru NewsMaker? Raport anual: alegeri, bani și reportaje din toată Europa Cum a fost 2025 pentru NewsMaker? Raport anual: alegeri, bani și reportaje din toată Europa Anul 2025 a fost pentru Moldova o perioadă a unor alegeri dificile și a unor decizii istorice, iar pentru NewsMaker
Primarul capitalei a solicitat o anchetă de serviciu cu privire la activitatea conducerii Infocom. Totodată, a cerut să fie pregătit ordinul de eliberare din funcție a conducerii Infocom. Pe lângă aceasta, să fie depuse demersuri la procuratură și la Centrul Național Anticorupție. Solicitările au fost enunțate la ședința operativă a
Mai multe rute regulate de transport ar putea fi sistate în perioada următoare, din cauza scumpirii carburanților și a lipsei unei decizii privind tarifele. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) avertizează că operatorii nu mai pot acoperi costurile și acuză Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Agenția
Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x