Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce și-ar fi însușit peste 1,2 milioane de lei din bani și bunuri care îi fuseseră încredințate pentru stingerea unor creanțe. Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului, acesta fiind anunțat în căutare. Informațiile au fost confirmate
Republica Moldova va încheia luna septembrie cu înghețuri. În noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, temperatura va coborî pe alocuri până la −2°C. Primele înghețuri sunt posibile în nordul și centrul țării, în special în zonele joase. Anunțul a fost făcut de Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu.
Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZM) a emis miercuri, 30 septembrie, o declarație în care solicită Parlamentului să renunțe la majorarea cotei TVA pentru zahăr de la 8% la 20% – măsură inclusă în proiectul politicii bugetar fiscale pentru 2027. Organizația a menționat că măsura ar putea duce la
Arcul de Triumf din centrul Capitalei va fi iluminat în roz în serile de 1 și 2 octombrie, între orele 19:00 și 00:00, la inițiativa Spitalului Internațional Medpark, pentru a marca începutul Lunii de conștientizare privind cancerul mamar. Prin această inițiativă, Chișinăul se alătură orașelor din întreaga lume care, în
Primarul Ion Ceban a declarat că la stația de captare a municipiului Chișinău sunt necesare încă trei motopompe și că a avut discuții pe acest subiect cu premierul. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a precizat că, dacă Primăria municipiului Chișinău va face un demers pentru a solicita sprijin
Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a acuzat Termoelectrica de săpături „fără autorizație de la Primărie” în Scuarul Catedralei. Între timp, el a prezentat un video în care a arătat că groapa săpată de Termoelectrica a fost acoperită, după ce a venit cu o asemenea solicitare către colegii săi. Totodată, Ceban
Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) propune instituirea unui moratoriu asupra deconectării de la gaz, energie electrică și încălzire centralizată a cetățenilor care beneficiază de compensații pentru perioada rece a anului. Deputatul PSRM Vladimir Odnostalco a anunțat, pe 30 septembrie, că socialiștii au elaborat deja un proiect de lege
Conducerea Poștei Moldovei a beneficiat în ultimii ani de salarii, sporuri, prime și recompense din profit, în timp ce rezultatele financiare ale întreprinderii s-au deteriorat. O investigație a TV8 arată că, în 2025, directorul companiei, Violeta Cojocaru, a încasat un salariu lunar de 38 400 de lei, iar în luna
Moldova și Ucraina nu au reușit să ajungă la un acord la ședința extraordinară a Comisiei Nistrene din 29 septembrie, convocată pe fondul scăderii critice a nivelului apei. Disputa a vizat reducerea bruscă a debitului evacuat din lacul de acumulare de pe Nistru, decisă de Ucraina, potrivit membrului comisiei Ilia
Ivanna Koksal, ex-deputată și fostă membră a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), intră în cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Politiciana a anunțat că va candida la alegeri miercuri, 30 septembrie. „Astăzi îmi anunț candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei. Candidez pentru că sunt convinsă că viitorul